CAMPANIE EVZ. David a murit de la o anestezie. Malpraxis când a venit pe lume, malpraxis când a plecat

CAMPANIE EVZ. David a murit de la o anestezie. Malpraxis când a venit pe lume, malpraxis când a plecat

David Constantineanu a murit în vara anului 2009, în timp ce i se făcea o analiză sub anestezie într-un centru medical privat. Cauza decesului: propofolul în concentraţie mare.

Moartea lui Michael Jackson, petrecută pe 25 iunie 2009, a fost cauzată de "intoxicaţie acută cu propofol". Moartea lui David Constantineanu, petrecută pe 29 iunie 2009, a fost provocată de concentraţia prea mare de propofol, administrat de medicul anestezist de la Centrul Medical Unirea (CMU), care îl sedase pentru efectuarea unei investigaţii RMN, potrivit unor experţi în medicină legală citaţi în dosarul penal deschis în acest caz. La aproape trei ani de la cele două tragedii: medicul starului american a primit patru ani de închisoare pentru că a dat dovadă de "neglijenţă criminală". Cei doi medici implicaţi în moartea lui David profesează fără interdicţii, iar suspendarea de două luni dată de Colegiul Medicilor Bucureşti a fost anulată de forul superior. Procesul penal e departe de finalizare, expertizele la dosar devin din ce în ce mai subţiri, iar totul pare să se îndreapte către halucinanta concluzie: a fost un accident. Merg până la CEDO pentru ca sistemul medical să vadă că există consecinţe Chiar dacă au părăsit ţara şi s-au mutat în Statele Unite, pentru că "ne dorim o familie iar acel loc nu mai e pentru noi România", părinţii lui David nu pot şi nu vor să uite ce s-a întâmplat. Au chemat în instanţă medicii şi CMU şi spun că vor merge până la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. "Doctorii care îşi ucid pacienţii nu ar trebui să mai profeseze. CMU nu era pregatit corespunzator, medicii nu au monitorizat parametrii vitali ai copilului, nu au intervenit prompt când situaţia a devenit gravă şi nu au fost capabili să îl resusciteze pe David. Vrem ca sistemul medical din România (privat sau de stat) să vadă ca există consecinţe", spune hotărât tatăl copilului, Ciprian Constantineanu. "În baza opiniilor medico-legale, e clar faptul ca propofolul i-a cauzat moartea. Doctorii care îşi ucid pacienţii nu ar trebui să mai profeseze”. CIPRIAN CONSTANTINEANU, tatăl lui David, băieţelul mort după o anestezie SUPRADOZĂ Propofolul l-a omorât şi pe "regele pop" Dan Istratie La sfârşitul anului trecut, Conrad Murray, medicul personal al lui Michael Jackson, a fost găsit vinovat de uciderea involuntară a cântăreţului şi a fost condamnat la patru ani de închisoare. În timpul audierilor, Murray le-a povestit poliţiştilor că i-a administrat megastarului propofol (un anestezic care se administrează prin perfuzii, în special în spitale, acelaşi care i-a curmat viaţa lui David Constantineanu) deoarece nu reuşea să adoarmă. CAPTURĂ VIDEO. Trupul „regelui muzicii pop” este transportat cu un elicopter la morgă S-a chinuit zece ore să adoarmă Murray a spus că mai întâi i-a administrat cântăreţului două sedative. "La ora 4.00 dimineaţa el tot nu adormise, după zece ore de încercări de a-l seda", a spus medicul. Într-un final, Michael a cerut "laptele său", aşa cum denumea el propofolul, pe care îl mai folosise în ultimele luni. Medicul i-a făcut injecţia, iar Michael a adormit. "Am stat lângă el o perioadă suficient de lungă încât să fiu sigur că este ok", a mai spus Murray, completând că la un moment dat a fost nevoit să părăsească încăpererea. Când s-a întors, l-a găsit fără suflare. Michael a fost transportat la spital, unde s-a constatat decesul. ÎN VOIA SORŢII Problemele de sănătate ale lui David au fost cauzate de modul în care s-a intervenit la naşterea lui. Când a murit, doi medici neştiutori erau lângă el Micuţul David (foto) a fost victima hulitului sistem de sănătate românesc de la naştere până la moarte. S-a născut înainte de termen, la 29 de săptămâni. "Mama lui a stat şapte zile în spital, timp în care lichidul amniotic se scurgea", susţine tatăl. Din cauza asfixiei severe de la naştere, David suferea de tetrapareză spastică. Dublă sedare şi concentraţie prea mare de propofol Îndimineaţa zilei de 29 iunie 2009, David a mers împreună cu tatăl la CMU pentru o investigaţie RMNcare urma să fie folosită pentru o intervenţie programată la Viena. Nu era la prima analiză de acest tip. Părinţii susţin că au fost asiguraţi de personalul CMU că au tot ce le trebuie pentru a interveni în caz de complicaţii. Ce s-a întâmplat exact în timpul examinării care a cauzat moartea copilului indică raportul de autopsie şi o expertiză medico-legală depusăladosar. "În raport, se spune că în lanţul generator al decesului relevantă a fost anestezia. Copilul a avut două reprize de sedare. Prelungirea sedării nu era justificată însă. Pentru că dădea semne că se trezeşte, anestezistul i-a mai făcut o repriză de anestezie cu propofol. Concentraţia propofolului în sânge era mai mare decât cea admisă în ţările UE, respectiv 4,8μg/mL", desluşeşte din iţele dosarului penal Andrei Grigoriu, avocatul familiei Constantineanu. Parchetul a început urmărirea penală fără a fi vizată o anumită persoană. Probele sunt însă din ce în ce mai puţin incriminatoare. Avocatul victimei şi poliţia au cerutexpertizămedico-legală. "În mod suspect însă, avocatul CMUa cerut o nouă expertiză, încondiţiile în care la dosar nu există o altă expertiză. Ignorând ce am cerut eu, ce a cerut poliţia, INML a dat după un an şi jumătate raport de nouă expertiză semnată de trei legişti, din care rezultă că nimeni nu e de vină pentru moartea copilului, că a fost mai degrabă un accident generat de problemele lui de sănătate", adaugă avocatul revoltat de faptul că, deşi a trimis numeroase adrese ca să se analizeze "concentraţia mare de propofol şi faptul că niciun om nu ar fi putut supravieţui, aşa cum arată punctul de vedere al expertului nostru, niciunul dintre cei trei legişti nu a sesizat incompatibilatea cu viaţa". CMU a fost preluat între timp de Reţeaua Privată de Sănătate Regina Maria, ai cărei reprezentanţi au refuzat să comenteze evoluţia acestui caz. Imediat după tragedie, oficialii CMU declarau că medicii"au respectat protocolul" de intervenţie. VERDICTE CONTRADICTORII Suspendarea doctorilor vinovaţi, anulată Colegiul Medicilor Bucureşti a sancţionat cei doi medici implicaţi în moartea lui David, anestezistul Iulia Negru şi medicul Alina Chiriţă, cu suspendarea dreptului de a profesa timp de două luni. În urma contestaţiilor făcute de medici la Colegiul Naţional al Medicilor, suspendările au fost anulate. Părinții, sfătuiți să reclame la Comisia Superioară a INML În privinţa corectitudinii expertizelor, reprezentanţii copilului sunt sfătuiţi să reclame "la Comisia Superioară a INML dacă au suspiciuni”. ”Într-un astfel de caz, în documentul medico-legal referitor la deces primii care pun o soluţie sunt cei trei medici specialişti. Însă, din oficiu, documentul întocmit trebuie aprobat de o comisie de avizare formată din cinci persoane. E greu de crezut că nu s-ar fi sesizat niciunul dacă existau nereguli”, a precizat pentru EVZ doctorul Abdo Salem,  şeful Departamentului de Medicină Legală Clinică. Acesta a mai adăugat că părinţii sau reprezentanţii legali ai copilului pot apela la Comisia Superioară a Institutului Naţional de Medicină Legală dacă au suspiciuni asupra rezultatului autopsiei. “Medical legist şi-a spus punctul de vedere în lucrare, însă acest lucru reprezintă doar o etapă înainte de luarea unei decizii finale”, a mai adăugat doctoru Salem.  CAMPANIE EVZ: VIAŢA DUPĂ MALPRAXIS Dramele românilor mutilaţi sub bisturiu Cristina Lica O anestezie greşită, o oră de somn în timpul gărzii, o compresă uitată în corpul unui pacient sunt greşeli care nenorocesc vieţi. În România, victimele malpraxisului îşi găsesc greu dreptatea sau deloc. Boala medicilor care greşesc este să nu recunoască, iar sistemul îi ajută: Colegiul Medicilor dă doar "sancţiuni administrative", iar în justiţie, pacienţii aşteaptă şi 10 ani o sentinţă definitivă. EVZ dă startul unei campanii care prezintă dramele oamenilor mutilaţi de medici şi luptă lor pentru a li se face dreptate. 27 de medici din 187 reclamaţi au fost sancţionaţi, anul trecut, de Colegiul Medicilor. Datele arată că ginecologii, chirurgii şi neurologii greşesc cel mai mult "În România, se poartă pedepsele cu suspendare" Anul trecut, Colegiul Medicilor a sancţionat 26 de medici din 187 reclamaţi, şi asta doar cu mustrare, vot de blam sau avertisment. Avocatul Raluca Simion, specializat în malpraxis, spune că" la noi, se poartă pedepsele cu suspendare. În SUA şi chiar Europa de Vest se şi execută".  Cele mai grave pedepse (închisoare cu suspendare şi daune de 500.000 de euro) au primit medicii Naum Ciomu şi Traian Ursu (care şi-a lăsat pacientul lăsat paralizat în urma unei operaţii). Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, spune însă că sancţiunile din ţara noastră sunt printre cele mai dure din UE. CITIŢI ŞI:

  • EXCLUSIV. Cel mai grav caz de malpraxis de care aţi auzit vreodată! O femeie a fost mutilată, când a născut, de un medic nepriceput
  • Măcelarul din spital. Doctorul i-a tăiat unei femei piciorul din şold pentru o rană în călcâi
  • Caz revoltător de malpraxis la Brașov: Medicii au confundat malaria cu hepatita

Ne puteți urmări și pe Google News