Ca să revină în familiile care i-au abandonat, e suficient ca părinţii să îşi dorească măcar puţin acest lucru. Reintegrarea începe dacă măcar unul dintre părinţi munceşte.
"Fie pâinea cât de rea, tot mai bună e în casa ta"- aceasta e deviza aplicată în cazul copiilor abandonaţi. Statul le caută părinţii, iar dacă aceştia dau vreun semn, cât de mic, că i-ar putea lua acasă, începe procedura de reintegrare. Aşa se face că, după câţiva ani petrecuţi în orfelinate ori asistenţă maternală, copiii se întorc în familia naturală. De multe ori, se reîntregesc familii uriaşe, cu câte 7-10 copii.
Fasolea cu mămăligă
E ora de cină, iar când treci pragul casei familiei Gheorghiu, din Bereşti, judeţul Bacău, te învăluie un miros puternic de fasole. Şapte copii, toţi de şcoală primară, înfulecă pofticioşi din mâncarea de fasole, strânşi ciorchine în jurul unei mese joase. Pe cuptorul din spatele lor fierbe mămăliga, dar pesemne micuţii n-au mai avut răbdare să amestece mama mălaiul.
Când văd că au musafiri, copiii sar de la masă. Rămân doi, care nu renunţă la fasole nici în lumina bliţurilor. Cel mic cere supliment şi mai rade rapid o farfurie. "Să-ţi văd unghiile! Ai unghii mari ori mici?", mă abordează unul din ei, cu ochii mari , rotunzi şi negri. "Eu le am mici, uite", şi întinde la control degeţelele cu urme de fasole şi unghii înegrite.
Una din fete îşi scoate un caiet din ghiozdan. "Uite ce fac eu la şcoală", îmi spune, şi dă pagină după pagină. Când îi lăudăm scrisul, i se luminează ochii, la fel de negri şi rotunzi ca ai fratelui.
O bunică sfătoasă şi cu gura spurcată îi pune la punct când începe hărmălaia. E prima dată când îi vede pe toţi la un loc.
S-au reunit în vară
În urmă cu trei ani, când familia era aproape pe drumuri, statul le-a luat copiii şi i-a plasat la trei asistente maternale. Fraţii şi părinţii se vedeau de două-trei ori pe an, când asistenţii sociali organizau întâlniri cu toată familia. La începutul verii, fundaţia HHC România le-a cumpărat şi dotat o căsuţă.
Cum se construiesc familii
"Am monitorizat bărbatul, am văzut că munceşte zilnic şi seara aduce nişte bănuţi acasă. Pe baza aceasta, şi a afecţiunii mamei faţă de copii, am început reintegrarea. Nu forţăm niciodată reintegrarea, ci căutăm nişte piloni pe care putem construi", explică Radu Tohătan, managerul departamentului de Asistenţă Socială în cadrul HHC.
Procesul a durat aproape o jumătate de an, timp în care sau organizat întâlniri între toţi fraţii şi între copii şi părinţi. Casa lor e modestă, dotările minime, mama nu-şi vede capul de treabă, dar copiii par că se simt bine împreună. Se iau în braţe, se pupă, băieţii îşi mai trag câte un picior în fund, se trag de urechi, apoi se împacă şi o iau de la capăt.
DISPERARE
Copilul care a supt coada câinelui, de foame
Instituţionalizarea este ultima soluţie pe care o "rezervă" autorităţile unui copil abandonat. În primă fază, i se caută părinţii şi se încearcă reintegrarea în familie, iar dacă aceasta refuză, se apelează la rudele până la gradul patru. Dacă nici ele nu îl vor, copilul rămâne în asistenţă maternală sau într-o instituţie, iar cel mai bun lucru care i se poate întâmpla din acel moment este adopţia.
Criza i-a alungat pe copii din propriile familii
Dincolo de cazurile de abandon în maternitate sau la vârste mici, pe mâna statului ajung şi aşa numiţii "copii în situaţie de risc", maltrataţi de propriile familii.
"Odată cu criza, s-a adâncit această problemă. S-a întâmplat ca în doar trei săptămâni să preluăm 42 de copii, a căror viaţă era pusă în pericol acasă", spune Sorin Braşoveanu, director al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Bacău.
Două cazuri au şocat asistenţii sociali din acest judeţ: un copil de trei-patru ani care îşi rodea degetul de foame şi altul, de aceeaşi vârstă, care sugea coada câinelui. De multe ori, la astfel de situaţii, se ajunge şi din cauza indiferenţei celor din jur.
"Până în 2005, responsabilitatea totală cădea în seama DGASPC, apoi s-a făcut transferul către autorităţile locale. Ele sunt cele care trebuie să gestioneze problemele în faza incipientă, de la prima palmă dată copilului, primele absenţe de la şcoală, primele dăţi în care e văzut la cerşit. Medicul de familie e obligat să observe dacă e bine îngrijit, dacă are semen de abuz, iar învăţătorul şi preotul trebuie să sesizeze din timp problemele", spune Sorin Braşoveanu. "Ţine foarte mult de latura umană", e concluzia lui. "E mult dezinteres, lipsă de atitudine şi de spirit comunitar".
REPORTAJ
Părinţii în Italia, copiii pe uliţă, în puţa goală
Când intri în satul "Poiana Negustorului", din judeţul Bacău, te simţi ca la film. În faţa ochilor se derulează scenă după scenă, şi nu ştii dacă e de râs, ori de plâns. Este un sat de case albastre şi verzi, pitit după nişte dealuri pitoreşti, în care trăiesc peste 300 de ţigani. O maşină pe uliţă e o apariţie rară, aşa că tot satul se alarmează.
Pe uliţă sunt doar câini şi copii, iar din fiecare casă aleargă spre porţi puştani de toate vârstele. Ici -colo, mai apare o faţă suspicioasă de adult.
Pe o prispă, stă un puşti desculţ şi în puţa goală, dar cu haină groasă şi căciulă trasă pe urechi. În vârful unei căpiţe de fân, un altul, mai măricel, s-a cocoţat cu tot cu câine, şi călăreşte bietul animal.
Maşina înaintează, copiii fug după ea, iar în faţa unei porţi un ţânc ne salută cu o mască de gaze pe figură. Lângă el, altul, cu muci la nas, flutură un pui de pisică.
A înjunghiat-o bărbatul
Coborâm la capătul satului şi străbatem o pădurice de fag, spre casa unde trăiesc şapte copii în pericol de abandon. Mama nu e acasă, de copii se ocupă sora cea mare, care are 16 ani. Trăiesc în sărăcie lucie, dar casa, din lut, e de o curăţenie impecabilă. Totul e măturat şi pus la locul lui, încăperile sunt proaspăt văruite, sora cea mare, dichisită. Nu s-a gătit pentru jurnalişti, vizita a fost pe nepusă-masă.
Tatăl copiilor e în puşcărie în Italia, pentru că a înjunghiat-o pe mama lor, care a vrut să-şi încerce şi ea norocul la italieni. S-a întors spăşită în ţară, cu rana pe abdomen, iar acum trăieşte cu, teama că se întoarce bărbatul, iar ea şi copiii ajung pe drumuri. Situaţia ei e monitorizată de HHC România, care o sprijină cu alimente pentru copii.
Cu alaiul după noi ne îndreptăm spre o altă gospodărie, în care unul dintre copii, Alex, a fost recent reintegrat în familie. Traversăm din nou păduricea de fag şi dăm nas în nas cu un tânăr de 16-17 ani, ce cară vesel un geamantan. Se pregăteşte să plece la muncă în Italia. Îi urăm succes şi zâmbeşte încrezător, convins că se îndreaptă spre un fel de Paradis.
Câţiva paşi mai încolo, dăm de un puşti de şcoală generală, călare pe un ATV, urmat de alţii ce privesc cu jind spre prietenul motorizat. "Mi l-a luat tata. Face bani în Italia", lămureşte lucrurile. Pare un fel de şef printre puşti, dovadă şi "tatuajul" cu pix făcut pe mână: "BOX".
"Aţi venit să mă luaţi?"
Intrăm în casa lui Alexandru, la fel de curată şi îngrijită ca cealaltă. "Aţi venit să mă luaţi la Bacău? Mă doare piciorul", ne roagă băiatul. Are o proteză la piciorul drept şi dureri pe care le suportă greu.
Alex are în jur de nouă ani şi până recent a trăit într-un centru cu foarte mulţi copii. Mama a acceptat să îl ia acasă, iar acum îşi doreşte să o ia şi pe o soră a băiatului, aflată în alt centru.
La fel ca Alex, şi fata are nevoi speciale, aşa că cei de la Protecţia Copilului au decis ca, deocamdată, să monitorizeze familia, iar dacă se descurcă să îi reîncredinţeze şi fata. La plecarea din sat, copiii fac tămbălău în urma maşinii, iar de pe o moviliţă ne salută din priviri două adolescente, intens machiate şi gătite de sărbătoare. SURSĂ SIGURĂ DE VENIT
Părinţii dependenţi de banii de la stat fac copii pe bandă rulantă
Majoritatea copiilor abandonaţi vin din familii unde, odată ce mamele încep să aibă copii nu ştiu să se mai oprească. În rândul lor, educaţia contraceptivă este egală cu zero. "Ele ştiu ce înseamnă un prezervativ sau pilulele contraceptive, dar e o informaţie de fapt divers, nu se gândesc că ar merge şi la ele. Unele fac copii tocmai pentru că alocaţia lor le asigură un venit. Drept dovadă, mulţi sunt abandonaţi imediat ce fac doi ani şi se termină indemnizaţia", spune Braşoveanu. Reprezentantul DGASPC Bacău spune că a oferi bani părinţilor săraci nu este o soluţie.
Servicii în locul ajutorului necondiţionat
"60% din bugetul Direcţiei se duc pe prestaţii sociale. Ideal ar fi să oferim servicii, nu prestaţii sociale, să îi condiţionăm cumva pentru obţinerea banilor. Mai degrabă să le oferim sprijin în obţinerea unui loc de muncă, să oferim consiliere, să construim creşe ca să aibă unde să lase copiii când sunt plecaţi la muncă". El precizează că indemnizaţiile îi fac dependenţi de banii de la stat şi nu îi stimulează să muncească. Mai mult, cheltuielile cu serviciile ar însemna un efort bugetar mai mic decât cele cu prestaţiile sociale. "Sunt mulţi părinţi care nu văd decât banul: au copii cu handicap grav, care fac recuperare şi sunt încadraţi ulterior la handicap mediu. În loc să se bucure că s-a mai recuperat copilul, se supără că nu mai iau atâţia bani de pe urma lui", arată Braşoveanu.
- Să închidem orfelinatele! Copiii nimănui, acasă | MULTIMEDIA
- Povestea fetiţei care a cerut voie să spună "tata"