Patru spitale din București și din țară au intrat sub lupa controalelor încrucișate din pricina datoriilor prea mari. Directorii invocă vicii de sistem.
Controlul anunțat zilele trecute de Ministerul Sănătății (M.S.) la cele patru unități spitalicești ale căror datorii au fost acoperite atât din fondul de rezervă aflat la dispoziția Guvernului, cât și din bugetul Ministerului Sănătății urmează a fi efectuat de echipe mixte de specialiști, incluzând și experți ai Ministerului de Finanțe, după cum ne-a confirmat ieri, purtătorul de cuvânt al M.S. Oana Grigore.
Controale pe bandă
Verificarea se vrea a fi „un fel de audit” pentru a descoperi dacă acumularea datoriilor are la bază și alte cauze decât cele care țin exclusiv de conduita managerilor și ar fi fost dispus de ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, deși legea ar fi permis direct demiterea managerilor.
În replică, managerii celor „patru spitale nominalizate în hotărârea de guvern și ordinele ministrului Sănătății” se apără, spunând că bugetele unităților spitalicești au fost prea mici față de necesar. Managerul Spitalului Clinic de Urgență Floreasca, Radu Macovei, spune că deja a fost „călcat” de controlori în două rânduri, anul trecut, așa că nu e nici un fel de problemă să vină și al treilea. „Eu cred că spitalele de urgență ar trebui să aibă alt regim decât celelalte. La noi vin cazuri și din străinătate, nu doar din toată țara. Arieratele nu sunt făcute de noi, ci de cei dinaintea noastră. Datoriile cu tot cu arierate au fost de aproximativ 470 de miliarde de lei, sumă acumulată în perioada 2005 - 2010. Toată suma a fost acoperită din fondul de rezervă aflat la dispoziția Guvernului”, a declarat, pentru EVZ, Radu Macovei.
Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj se află pe lista spitalelor ce vor fi controlate pe motiv de arierate. Surse din această unitate, care ne-au cerut să nu le divulgăm identitatea, spun că de vină e legislația proastă și banii prea puțini pentru a acoperi cheltuielile.
Managerul Spitalului de Urgență Sf Pantelimon din Focșani, Constantin Mândrilă, spune că banii pe care îi primește de la Casa județeană de asigurări sunt atât de puțini încât nu acoperă nici salariile. A cerut 10 milioane de lei și nu a primit decât puțin peste 6 milioane. Acum așteaptă un control de la Ministerul de Finanțe. Managerul celui deal patrulea spital din listă - NN Săvescu, din Vidra-, medicul David Alina, nu a fost ieri de găsit.