Camerele de supraveghere ar putea identifica şoferii fără RCA

Şoferii fără RCA ar putea fi identificaţi prin intermediul camerelor de supravecghere ale Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

„Este o idee pe care am preluat-o, nu îmi aparţine, nu am drepturi de autor. Am preluat-o şi este o idee interesantă pe care ar trebui să o discutăm cu CNAIR, pentru a încerca să vedem în ce măsură există posibilitatea şi tehnică şi de realizat tehnic, astfel încât, odată cu citirea numerelor maşinilor şi identificarea lipsei rovinietei, să se facă o matchuire cu bazele de date, astfel încât să se identifice şi maşinile neasigurate prin asigurarea obligatorie RCA”, a afirmat, ieri, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Cristian Roşu. „Din punct de vedere tehnic, se poate. Aş vrea însă să înţelegeţi un context: în jurul camerei există trei actori importanţi. Este CNAIR-ul, care urmăreşte dacă s-a plătit sau nu s-a plătit tariful de rovinietă sau peajul la Feteşti, există Poliţia, care are baza de date, şi există conexiunea realizată prin STS”, a precizat directorul general al CNAIR, Narcis Neaga.