Camera Deputaților: Pe 18 mai se liberalizează preţul poliţelor RCA. ASF promite să intervină pe piață | Scandalul RCA

Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional al Parlamentului, a adoptat, cu 226 voturi „pentru’’, 25 „împotrivă’’ şi 4 abţineri, proiectul de lege privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie. Actul normativ urmează să fie transmis preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare

Teoretic, de săptămâna viitoare vom avea o piaţă liberalizată a tarifelor RCA, doar că Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunţat luni că va emite un set de norme prin care să stabilească un preţ de referinţă al poliţelor, încercând astfel să limiteze derapajele.

Potrivit articolelor adoptate, persoanele fizice sau juridice, care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării sau înregistrării în România, precum şi tramvaie, au obligaţia să se asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a prejudiciilor produse prin accidente. Excepţiile sunt vehiculele care se deplasează pe şine, altele decât tramvaie, biciclete sau vehicule cu tracţiune animal, persoanele fizice şi juridice care utilizează vehicule exclusiv în scopul antrenamentelor, curselor, întrecerilor sau raliurilor, organizate legal. Pentru riscurile ce derivă din aceste activităţi, proprietarii de vehicule sau organizatorii competiţiei se pot asigura facultativ.

Tariful de referință se va calcula semestrial

Textul prevede că tariful de referinţă - prima de asigurare cu caracter orientativ determinată pe baza datelor statistice de la nivelul pieţei de asigurări RCA - va fi calculat pe baza unei formule. Tariful de referinţă se calculează semestrial de către o societate cu expertiză recunoscută în domeniu, contractată de Autoritatea de Supraveghere Financiară, după formulă, şi se publică de ASF, au stabilit deputaţii.

Asiguratorii trebuie să anunţe asiguratul cu 30 de zile înainte de expirarea poliţei

Asiguratorul are obligaţia să informeze asiguraţii cu privire la modul de calcul al primei de asigurare. Asiguratorii RCA şi intermediarii de asigurări RCA sunt obligaţi să informeze asiguraţii cu privire la încetarea contractului RCA şi la posibilitatea de reînnoire a acestuia cu 30 de zile înainte.

Proiectul introduce sistemul decontării directe între asiguratorii RCA. Potrivit amendamentelor, decontarea directă este aplicabilă la îndeplinirea condiţiilor referitoare la faptul că accidentele auto se produc pe teritoriul României, vehiculele implicate sunt înmatriculate în țară, prejudiciile sunt exclusiv asupra vehiculelor şi ambele vehicule implicate au asigurare RCA valabilă.