Plenul Camerei Deputaţilor nu a reuşit să dezabată niciun proiect de lege cu raport de adoptare în şedinţa de plen de astăzi. Reprezentanţii USL prezenţi la comisii au cerut ca proiectele legislative aflate pe ordinea de zi să fie retrimise la comisii pentru ca noul Guvern să-şi exprime punctul de vedere.
Deputaţii PSD şi PNL au cerut retrimiterea proiectelor de lege la comisii pentru două săptămâni, trei săptămâni sau chiar o lună. Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a solicitat o pauză de consultări pentru a vedea ce legi doresc colegii săi de la USL să fie discutate în comisii pentru că altfel dezbaterile sunt "sterile". La finalul pauzei de consultări însă şedinţa a continuat în acelaşi ritm, fiind trimise înapoi comisiilor de specialitate în jur de 20 de proiecte de lege. Unul dintre actele normative retrimise la Comisii este OUG 107/2010, potrivit căreia persoanelor care beneficiază de pensii de peste 740 de lei li se reţine, de la 1 ianuarie 2011, 5,5% contribuţii de sănătate. A fost retrimisă la comisia de specialitate şi Ordonanţa pentru înfiinţarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare rurală şi pescuit. Proiectul iniţiat de preşedintele Camerei Deputaţilor privind organizarea şi funcţionarea serviciilor sociale a fost amânat de asemenea, deşi Roberta Anastase a susţinut adoptarea acestuia. Alte proiecte amânate se referă la instituirea Zilei Limbii Române, modificarea legii de protejare a monumentelor istorice şi a legii privind protejarea exploataţilor agricole.