Cameleonii bluesului deschid EUROPAfest

Cea de-a optsprezecea ediţie a EUROPAfest va oferi bucureştenilor, timp de o săptămână, în perioada 7 - 13 mai, un regal de jazz, blues, pop & clasic şi peste 300 de muzicieni europeni, cărora li se vor alătura invitaţi sepeciali de pe alte continente.

În primele două zile, The Merry Poppins din Austria va conferi scenelor bucureştene efervescenţă, candoare şi incandescenţă, pe ritmuri de o versatilitate cameleonică.

Marca trupei constă în complexitatea instrumentelor ce redau sunete din cele mai inovative, creând pe scenă sunetul unei mici orchestre. Cei 5 membri ai trupei mânuiesc într-un mod inedit instrumentele care aparent ar naşte sunete atât de diferite şi de străine unul de altul. Cel care îşi pune amprenta pe originalitatea acestei trupe, este cameleonicul vocalist David Lageder, muzician capabil de fluctuaţii extraordinare ale vocii.

Alături de acesta, în componenţa trupei intră Thomas J. Aichinger – chitară şi trombon, Mathias Vorauer – contrabas, Robert Aichinger – tobe şi Herbert Könighofer – saxofon, clarinet şi percuţie.

Timp de o săptămână, între  7 şi 13 mai, EUROPAfest lansează publicului românesc provcarea de a degusta din deliciile muzicale, spicuite din întregul repertoriu internaţional. În paralel cu două mari competiţii de importanţă internaţională din cadrul EUROPAfest, se va desfăşura de asemenea în Bucureşti, între 7 şi 12 mai, Caffe Festival, aducând sub privirile publicului iubitor de muzică, reprezentaţii de jazz, blues şi pop, în spaţii lejere, propice pentru câteva clipe de plăcută detaşare de la rafinamentul tensionant al marilor săli de concert.

n aceste zile, EUROPAfest va aduce în faţa publicului, alături de excentricii de la The Merry Poppins, trupe ca Ari Borger Quartet din Brazilia sau Atmasfera din Polonia şi Ucraina.

<iframe title="YouTube video player" src="http://www.youtube.com/embed/qi40tnMR3OU" width="640" frameborder="0" height="390"></iframe>