Primarul Capitalei vrea să îşi impună cel puţin opt colaboratori pe listele USL la CGMB.
Obiectivul USL în alegerile pentru Capitală este obţinerea, cu Sorin Oprescu drept locomtivă, a unei majorităţi de 2/3 care să permită un control total asupra Consiliului General. Numai că actualul edil are propriile sale calcule astfel încât să nu rămână la mâna PSD şi PNL. Oprescu vrea să joace la nivelul Primăriei Capitalei rolul pe care UDMR îl are pe scena politică: cel de element- cheie în formarea majorităţilor politice. Potrivit unor surse din USL, din cele 37 de locuri de consilieri, Sorin Oprescu ridică pretenţii să primească 8-10 pentru apropiaţii săi. Printre aceştia se află Mircea Constantinescu, director economic, ştiut ca vistiernicul lui Oprescu, ocupându-se în paralel şi cu adunatul banilor pentru campania acestuia; Marius Sava, şef peste spitale, Bogdan Hreapcă, director peste investiţii, Radu Popa, şeful parcurilor, şi Traian Negrei, ce are în grijă monumentele, dar şi consilierii personali Anca Alexandrescu, Radu Rizescu şi Victor Adâr. O bătălie pentru controlul Capitalei
Liderii USL nu vor să audă de această variantă, susţinând o împărţire egală între PSD şi PNL. Doru Giugula, consilier PSD în CGMB, Oprescu nu a ridicat pretenţii privind listele de consilieri. "Oprescu nu are niciun cuvânt de spus privind lista de consilieri USL. Nu a condiţionat candidatura sa de impunera unor oameni. Am asistat la discuţiile cu el şi ne-a spus: "Puneţi pe liste oameni deştepţi, profesionişti, care să înţeleagă nevoile de dezvoltare ale Bucureştiului ", a spus Giugula. Potrivit unor surse din USL, pretenţiile lui Oprescu au creat probleme de disciplină liderilor PSD şi PNL. Acesta ar fi fost unul din motivele pentru care Ponta şi Antonescu i-au debarcat pe Vanghelie, respectiv pe Chiliman. Ca şefi peste organizaţiile PSD şi PNL Bucureşti, aceştia aveau ultimul cuvânt asupra listei de consilieri. Şi ei încercau să îşi impună oamenii. Ponta şi Antonescu au însă proprii lor clienţi.