Caloriile „negative“ te ajută să slăbeşti

Legume precum broccoli sau varză conţin calorii care le „scot“ din organism pe cele din dulciuri sau făinoase.

Osalată de varză la fiecare prânz sau un fruct între mese poate scădea riscul depunerii caloriilor din dulciuri sau făinoase. Acest lucru se întâmplă datorită caloriilor aşa-zis „negative“ pe care le conţin anumite legume şi fructe, care scot din organism caloriile din produsele rafinate, care, altfel, s-ar depune inestetic pe burtă sau pe coapse.

Cele mai bune „devoratoare“ de grăsime

Caloriile negative se găsesc în alimente care necesită, pentru digerare, o cantitate mare de energie din partea organismului. „Sunt unele alimente, precum legumele, care necesită, pentru a fi digerate, mai multe calorii decât furnizează ele. Să zicem, de exemplu, că ele oferă 100 de calorii şi de fapt au nevoie de 120 de calorii pentru a fi digerate“, explică profesorul Gheorghe Mencinicopschi. Drept urmare, organismul ia din caloriile aflate în surplus la alte alimente, cum ar fi dulciurile sau făinoasele. Legumele, în special varza, broccoli şi conopida, sunt principalele alimente care conţin aceste calorii „negative“.

„Şi proteinele din carne, lapte şi ouă, prin metabolismul lor specific, au o acţiune dinamică. Pentru metabolizarea lor, organismul consumă multă energie“, mai spune doctorul Mihaela Ionescu.

Consumă salată de varză la prânz

Nutriţioniştii te sfătuiesc să combini la fiecare masă alimente calorigene (cu multe calorii) fie cu alimente care necesită un efort mai mare de digerare, fie cu produse sărace în calorii, cum este cazul legumelor. La masa de prânz poţi consuma deseori o salată de varză, iar între mese câte un fruct.

„Încearcă să menţii un echilibru alimentar. Dacă observi că te îngraşi, suplimentează consumul alimentelor care necesită o energie mai mare de metabolizare, iar dacă începi să slăbeşti, mănâncă mai consistent“, te mai sfătuieşte Mihaela Ionescu.