Călin Popescu Tăriceanu este inculpat oficial. Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat.
Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu este inculpat oficial în dosarul de luare de mită instrumentat de către DNA.
În comunicatul oficial se arată că fostul premier a pretins în mod indirect unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 USD.
Comunicatul integral al DNA
”În cauza mediatizată prin comunicatele nr. 22 din 11 ianuarie 2021 și, respectiv, 38/VIII/3 din 15 ianuarie 2021, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul POPESCU-TĂRICEANU CĂLIN CONSTANTIN ANTON, la data faptei prim ministru al Guvernului României, pentru săvârșirea unei infracțiuni de luare de mită.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe din care rezultă că, în contextul menționat în cele două comunicate de presă amintite mai sus, inculpatul Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton ar fi pretins și ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, de la reprezentanții unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 USD, constând în plata unor servicii de consultanță, în schimbul exercitării atribuțiilor sale în așa fel încât să fie adoptate o serie de hotărâri favorabile companiei.
Inculpatului Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, au mai transmis procurorii DNA.
Ce au spus procurorii DNA despre Călin Popescu Tăriceanu
DNA anunţa că Popescu-Tăriceanu este urmărit penal de procurorii anticorupţie. Procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspectul Călin Popescu-Tăriceanu. La data faptei, prim ministru al Guvernului României.
Procurorii notează în ordonanţă că Tăriceanu ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, foloase materiale de 800.000 USD. Ele constau în plata unor servicii de consultanţă. Evenimentele s-au petrecut în 2007-2008.
„În schimb, acesta şi-ar fi exercitat atribuţiile astfel încât să fie adoptate o serie de hotărâri de guvern în favoarea companiei. Suma de 800.000 USD, reprezentând un comision din valoarea plăţilor făcute de statul român către companie, ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, pentru acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore”. Mai multe detalii puteţi citi aici.