Călin Cincu, românul care ajută stranierii din Italia să-şi cumpere case

Călin Cincu, românul care ajută stranierii din Italia să-şi cumpere case

S-a stabilit în Italia după ce a vizitat mai multe ţări din Europa. Călin Cincu (40 ani) locuieşte la Ravenna, este căsătorit şi are 2 copii. Este din Dej şi a venit în Italia la începutul anului 2001. În România a avut numeroase activităţi comerciale, dar în 1999 s-a decis să-şi încerce norocul în afara ţării.

La început, a lucrat ca bucătar în restaurantele aflate pe malul Adriaticii, din apropierea Ravennei. Activitatea sa a trecut în cadrul unei companii multinaţionale, punându-l în contact cu numeroase persoane din domeniul financiar bancar.

Astfel, l-a cunoscut pe actualul sau patron, Alberto Dainese, titular al unei societăţi de finanţare, ”Casa Mutui”, ce acordă credite ipotecare şi împrumuturi pentru nevoi personale.

Călin Cincu a început să colaboreze ca mediator financiar la ”Casa Mutui” şi după scurt timp a făcut propunerea pentru începerea unui proiect de creditare a străinilor şi în special a românilor din Italia care doresc să-şi cumpere un imobil în Romania. Ideea a fost primită foarte bine de către conducerea societăţii, mai ales că mai mult de jumătate din clienţi erau străini.

"Cu români, pentru români"

În perioada următoare, datorită faptului că a demonstrat multă pricepere, i s-a propus angajarea cu contract de muncă pe timp nedeterminat. Până în 2006, a lucrat la proiectul de finanţare pentru străini, in acest timp reuşind să pună la punct, împreună cu specialiştii din cadrul societăţii, modalităţile de creditare ipotecara în ţara de origine.

A initiat în acelaşi timp, un proiect de colaborare cu alţi români din Italia, denumit "Cu români, pentru români", care a permis înfiinţarea unei reţele de colaboratori în multe zone ale Italiei. Din anul 2006 s-a iniţiat colaborarea cu bănci din România, pe baza propunerii venite din partea societăţii unde lucrează Călin Cincu.

A început astfel, o activitate care creşte de pe o zi pe alta, numărul românilor care au apelat la serviciile societăţii depăşind până acum câteva sute. Ca proiect viitor, Călin Cincu doreşte să dezvolte reţeaua de colaboratori, asigurând locuri de muncă noi, în special românilor.”Vom încerca să găsim soluţia de a deschide şi alte puncte de lucru, să realizăm o reţea care să poată satisface dorinţa starinilor de a-şi cumpăra o casă în ţara de origine”, a mărturisit Cincu. "În prezent, toţi cei care doresc să-şi cumpere o casă în România se pot adresa prin telefon la sediul societăţii noastre, situat în Ravenna, Piazza Duomo, fiind ulterior puşi în contact cu colaboratorii noştri din teritoriu şi informaţi asupra documentelor necesare, a condiţiilor şi modalităţilor de plată”, a mai completat românul.

Consilier voluntar pentru românii în dificultate În afara serviciului, Călin Cincu este membru activ al asociaţiei culturale româno-moldoveneşti ”România Mare”, din Ravenna. Aici desfăşoară, voluntar, activitate de informare a străinilor despre legislaţia cu privire la muncă şi protecţia socială în Italia. "Am reuşit să luăm legatura cu reprezentanţii sindicatelor din zonă şi să ţinem lunar şedinte de informare pentru imigranţii din zonă, în special români, privind drepturile şi obligaţiile pe care le au la locul de muncă. Ţin să mulţumesc în special şi Mirelei Rossi, reprezentant CIGL la Ravenna. Am reuşit, în ultimii cinci ani, să rezolvăm, pe cale amiabilă, multe litigii între străinii aflaţi la muncă în zona Ravennei şi patronii lor. Nu de puţine ori, însă, am fost ameninţaţi când am intervenit. Din fericire nu s-a întâmplat nimic rău, până în prezent”, a mai declarat Călin Cincu.

În ultimii ani, asociaţia ”România Mare” a primit nenumărate sponsorizări din partea societăţii "Casa Mutui", dând astfel posibilitatea desfăşurării multor acţiuni culturale româneşti. S-au organizat spectacole, zile româneşti, cu muzică şi  meniuri cu specific tradiţional, precum şi cursuri de limba italianp sau de contabilitate, de care au beneficiat, gratuit, mulţi români din zonă.

Pe viitor, Cincu şi-ar dori să ajute cât mai mulţi români, prin munca pe care o desfăşoara, iar prin asociaţia sa şi-ar dori să creeze un fond special pentru familiile românilor care mor în Italia şi nu au posibilitatea financiară de a duce corpul neînsufleţit în ţara. ”Pentru asta, aş dori să apelez la românii care lucrează legal în Italia să verse cei <5 la mie> din venitul anual, în contul asociaţiei noastre. Banii strânşi vor fi  folosiţi exclusiv pentru ajutorarea celor aflaţi în dificultate”, a concluzionat Călin Cincu.

Realitatea din Italia Colaborator, Andi Rădiu

Ne puteți urmări și pe Google News