Guvernul o să anunţe în perioada imediat următoare calendarul de majorare a preţurilor la gaze naturale, a anunţat şeful delegaţiei FMI la Bucureşti, Jeffrey Franks.
Potrivit acestuia, pentru consumatorii non-casnici ajustarea preţurilor se va face până în 2013, iar pentru gospodării, până în 2015.
"A fost luată decizia de guvern să ajusteze preţurile la gaze naturale în timp, în primul rând pentru consumatorii non-casnici, apoi pentru gospodării. În ultimele discuţii, am stabilit că pentru consumatorii non-casnici ajustarea se va face până în 2013, iar pentru gospodării, până în 2015. În scurt timp, guvernul va anunţa calendarul", a spus Franks. Procesul de liberalizare ar putea începe chiar din acest an, potrivit directorului de țară pentru România al Comisiei Europene, Istvan Szekely. "Este în interesul tuturora să bazăm prețul energiei pe cel al pieței, astfel există motive pentru eficientizarea consumatorilor industriali", a afirmat Szekely.