Calea ferată spre București, blocată! Accident feroviar de proporții. FOTO

TREN DE MARFA DERAIAT IN JUDETUL OLT.

Circulația feroviară din sudul României, care duce spre București, este blocată. Evenimentele au fost cauzate de un marfar care a deraiat

Circulația feroviară este oprită pe magistrala 900, între Stoenești și Drăgănești-Olt, județul Olt, după ce, în cursul nopții, un tren marfar cu 37 de vagoane încărcate cu cereale a deraiat.

Trei trenuri de călători au fost anulate.

Potrivit Infotrafic, trenul marfar circula pe ruta Craiova – București Nord și ce avea în componență 37 de vagoane încărcate cu cereale, din care 15 au deraiat.

Cinci vagoane s-au răsturnat și pe celălalt fir de mers, motiv pentru care traficul feroviar este întrerupt în ambele sensuri de mers.

„Evenimentul nu s-a soldat cu persoane rănite, însă pagubele materiale sunt însemnate la infrastructura feroviară”, arată Infotrafic.

Purtător de cuvânt CFR SA, Oana Brânzan, a declarat că traficul feroviar între stațiile Fărcașele și Dragănești Olt a fost închis în cursul nopții, din cauza deraierii unei garnituri private de marfă.

„Trenul de marfă aparține operatorului privat Constantin Grup și avea în compunere 37 de vagoane încărcate cu cereale. Pentru asigurarea continuității circulației feroviare pe relația București - Craiova, reprezentanții Regionalei CF Craiova asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto între stațiile Drăgănești Olt - Caracal”, a spus Brânzan.

Trenurile IR 1591, IR 1594 și IR 1591, care tranzitau zona deraierii, au fost anulate luni dimineață, iar călătorii au fost preluați de trenurile IR 1822, IR 1696 și 72-1, redirecționate pe ruta ocolitoare prin Caracal - Piatra Olt - Golești - București Nord (și retur).

Cauzele deraierii vor fi stabilite de o comisie de specialitate.