Proprietarul unui cal care a ieșit la plimbare, nesupravegheat, pe DN6, s-a ales cu dosar penal. Din cauza animalului, un timișorean și-a făcut mașina zob.
Accidentul de circulaţie s-a produs, în această dimineaţă, pe DN 6, la intrarea în Timişoara dinspre Lugoj. Un şofer de 27 ani care conducea un Opel Corsa în apropierea urcării pe centura orașului, s-a trezit pe şosea cu un cal în față. Impactul a fost deosebit de violent. El nu a putut evita calul. Animalul fiind lovit în plin, iar maşina a fost avariată serios, şoferul fiind fost transportat de urgenţă la spital. La faţa locului a ajuns şi stăpânul calului care a declarat nu ştie cum a scăpat animalul pentru că era priponit la păscut, pe câmpul din apropiere. În zona unde s-a produs accidentul, erau mai multe urme de frânare, semn că alţi şoferi au reuşit să evite calul care se plimba pe şosea. Proprietarul animalului s-a ales cu dosar penal.