"Caini" amenintatori

Fotbalistii dinamovisti se situeaza pe pozitii de forta fata de suporteri.

Echipa de fotbal Dinamo sta pe un butoi cu pulbere. Trupa din Soseaua Stefan cel Mare se taraste in Liga I si este la un pas de eliminare in Cupa UEFA, fiind pusa la zid de propriii suporteri. Suparati ca au fost numiti „tradatori” si „mercenari”, si temandu-se ca fanii vor trece in curand la violente, jucatorii au schimbat placa, hotarand sa joace dur in „meciul” cu suporterii! Bogdan Lobont a scos primul sabia din teaca.

Portarul a avertizat ca se gandeste sa plece de la Dinamo daca jignirile nu vor inceta. Ieri, ceilalti fotbalisti au pus la cale, impreuna cu conducerea, o strategie de contraatac impotriva fanilor, amenintand ca vor lasa balta campioana. Declaratiile au aparut pe site-ul oficial al clubului. Aseara era programata o intalnire a jucatorilor cu galeria, partile incercand sa puna lucrurile la punct.

Niculescu: „Nu sunt mercenar”

Capitanul Claudiu Niculescu si-a aparat onoarea: „Nu cred ca ma poate acuza cineva ca sunt mercenar. Nu pot sa cred asa ceva! Ma doare foarte mult ca suntem apostrofati de fani. Cred ca am facut ceva pentru Dinamo si sa nu se uite ca am refuzat cateva oferte din strainatate pentru a ramane aici, sa fac performanta, sa castig trofee. Aici e casa mea, dar daca suporterii nu ma mai vor la echipa, ma gandesc foarte serios sa plec de la Dinamo!”.

Si Ionel Danciulescu, al doilea capitan al echipei, vrea sa-si ia talpasita. „Nu este normal ceea ce se intampla acum. S-a ajuns prea departe. Nu meritam un astfel de tratament. Sper sa gasim intelegere din partea clubului si, in iarna, sa putem pleca de la Dinamo daca suporterii nu ne mai vor la echipa!”, a declarat „Danciu” pentru „www.fcdinamo.ro”.

„Ei sunt certati cu noi”

Andrei Margaritescu a adaugat: „E dureros. Sa fim injurati si acuzati ca suntem mercenari si ca am luat bani de la alte echipe, asta e prea de tot! Toti adversarii nostri si-au atins scopul si acum rad de noi! Nu stiu, dar in conditiile astea nu se poate face performanta! Daca fanii vor, lasam locul altora, care nu sunt mercenari! Noi nu suntem certati cu ei, ci ei cu noi. Noi nu am luat niciun ban de la nimeni! Decat sa fim injurati si acuzati in asemenea hal, mai bine plecam!”.

Hop si Stefan Radu! Suparat este si tanarul international Stefan Radu. „De la sapte ani sunt la Dinamo. Am trecut pe la toate grupele de copii, am crescut la Dinamo, dar acum imi doresc sa plec! Nu pot sa cred ca suntem injurati tocmai de fanii nostri! N-am putut sa dorm dupa meciul cu Universitatea Cluj, de duminica. Este incredibil, parca traiesc un cosmar, nu-mi vine sa cred ca este adevarat. Repet, nu o spun la nervi, imi doresc sa plec de la Dinamo”, a declarat el.

BANI

„Nu ne-am murdarit”

Un sentiment de revolta il macina si pe Catalin Munteanu: „Suporterii nu pot sa ne numeasca asa. Am avut oferte din strainatate si le-am declinat, tocmai ca sa facem performanta la Dinamo. Si atunci nu am mai fost mercenari! Suporterii nu au dreptate sa ne jigneasca. Noi ne-am demonstrat valoarea anul trecut. Daca ei cred asta, ca sunt mercenar, atunci o sa plec in iarna. S-a uitat usor munca noastra de anul trecut, s-au uitat usor meciul din Ghencea si toate rezultatele bune. Intr-adevar, am ratat calificarea in Liga, am inceput mai slab, dar de-aici si pana la a fi acuzati ca am luat si bani de la Steaua e cale lunga! Noi nu am luat bani de la nimeni! Noi nu ne-am murdarit!”.

„Nu e normal sa fim jigniti! N-am luat bani de la Steaua! Ma gandesc la plecare, pentru ca nu se mai poate continua cu astfel de jigniri. Este incredibil unde s-a ajuns!”, s-a lamentat si fundasul Cosmin Moti.