Un câine al Poliției din Auckland, Noua Zeelandă, a fost împușcat după ce s-a plimbat timp de trei ore pe pista aeroportului din oraș. Acesta a întârziat 16 curse interne și internaționale și, după ce au încercat de mai multe ori să îl prindă, polițiștii nu au mai avut altă soluție decât să-l împuște.
Autorităţile neozeelandeze au intervenit pentru a împuşca mortal un câine, care se plimba pe pistă şi întârzia decolarea avioanelor de pe aeroportul internaţional din Auckland. Cel puţin şaisprezece curse interne şi internaţionale au înregistrat întârzieri din motive de siguranţă, în timp ce câinele s-a plimbat timp de trei ore pe pista celui mai aglomerat aeroport din Noua Zeelandă, scrie News.ro.
„Acest câine era vizibil în durere şi nu lăsa pe nimeni să se apropie, aşa că s-a luat decizia să-l împuşcăm”, a declarat purtătoarea de cuvânt a aeroportului din Auckland, Lisa Mulitalo. Grizz, un câine în vârstă de 10 ani, era antrenat să detecteze substanţe explozive, fiind un hibrid de brac german şi Bearded Collie. „Desigur că era întuneric în timpul urmăririi, ei au încercat tot ce au putut, dar nu au putut să-l ademenească pe câine înapoi înăuntru, cred că era doar speriat”, a explicat un purtător de cuvânt al Serviciului de Securitate a Aviaţiei din Noua Zeelandă.