PIATRA-NEAMȚ. Vasal, un ciobănesc german cu grad de agent de poliție, a fost adjudecat ieri, prin licitație, de Grațiela Bălău, agent principal în cadrul Poliției Roman și în același timp soția comandantului unității.
Polițista este cea care a avut grijă de câinele polițist, când a ieșit la pensie, după 10 ani de muncă. La licitație s-a înscris și Petru Paleu, fost vicepreședinte al Federației Române de Handbal, prin firma pe care o patronează, Energoterm. Acesta câștigase inițial licitația, însă a cedat în fața reacției emoționale a Grațielei Bălău.