Nicoleta Luciu şi-a cumpărat noul Mitsubishi Lancer, o maşină care, spune ea, i se potriveşte perfect şi cu care este fericită să-şi poată plimba apropiaţii, inclusiv pe iubitul ei, omul de afaceri Zsolt Csergo.
„Avem multe în comun: amândouă suntem sportive şi dinamice“, spune Nicoleta, care s-a gândit că cel mai potrivit nume pentru noul ei automobil ar fi „Crăciuniţa“.
Fără prea mare legătură cu Crăciunul, explică vedeta Acasă TV, ci doar cu faptul că maşina e roşie, „focoasă şi temperamentală“, fapt pentru care se alege din când în când şi cu numele de alint „Hot Crăciuniţa“. „Are un design interesant, este foarte spaţioasă şi are multe compartimentări“, mai spune Luciu, care şi-a plimbat noua achiziţie prin Bucureşti încă din ziua în care a primit-o, iar în aceeaşi seară a testat-o la drum lung, până la Timişoara.