Cancerul ovarian, de piele, colorectal şi de prostată par să se lipească mai greu de persoanele care obişnuiesc să bea cafea. Medicii explică ce cantităţi sunt indicate, bazându-se şi pe multe studii.
Energizantul de fiecare dimineaţă, cafeaua, pare să fie mult mai benefic pentru sănătate decât se credea, numeroase studii creditându-l cu efecte nebănuite.
Ajută în lupta cu demenţele, stimulează activitatea cerebrală şi, datorită antioxidanţilor, previne numeroase forme de cancer, de la cel de piele, la cancerul colorectal sau de prostată.
Trei ceşti pe zi pentru a preveni cancerul ovarian
Aportul de cafeină din trei ceşti de cafea pe zi poate reduce riscul de apariţie a cancerului ovarian cu 20%, conform publicaţiei americane Cancer.
După ce au fost studiate peste 122.000 de femei, cercetătorii au descoperit că efectele cafelei sunt mult mai bune în cazul celor care nu au folosit niciodată contraceptive. În cazul lor, riscul era diminuat cu peste 35%.
În acelaşi timp, bărbaţii care beau trei ceşti de cafea au un risc cu 40% mai mic să aibă calculi biliari, conform publicaţiei Journal of the American Medical Association. Cercetătorii cred că sunt stimulate contracţiile din vezica biliară, ajutând la îndepărtarea pietrelor înainte ca ele să devină o problemă.
O cantitate un pic mai mare (400 de mg de cafeină din patru ceşti) oferă protecţie împotriva mai multor tipuri de cancer: bucal, de laringe sau colorectal, conform cercetătorilor de la Universitatea din Utah.
Mai mult, persoanele care consumă şase ceşti de cafea pe zi pot reduce riscul de a face cancer de piele cu 31%, conform cercetătorilor de la Wayne State University din Detroit, care şi-a bazat studiile pe 90.000 de femei.
Protecţia ar oferi-o antioxidanţii, care protejează celulele pielii.
Şi cea fără cofeină are efecte
Iar un ultim studiu dat publicităţii ieri de Universitatea Harvard spune că bărbaţii care consumă cafea sunt protejaţi de cea mai agresivă formă de cancer, cea de prostată. Însă pentru asta, consumul ar trebui să fie în jur de şase ceşti de cafea zilnic. "Chiar şi o ceaşcă de cafea pe zi oferă protecţie faţă de cancerul de prostată, indiferent dacă e vorba de cafea obişnuită sau decofeinizată", susţin specialiştii.
Medici români susţin ipoteza efectelor benefice ale cafelei, însă nu sunt de acord cu cantitatea. "Cafeaua are capacitate antioxidantă şi efect de inhibare a dezvoltării aberante a celulelor canceroase care apar şi la nivelul pielii. Eu recomand o cantitate optimă de 3-5 ceşti, pentru că ce depăşeşte poate fi nociv, efectele negative înrăutăţindu-se", este de părere Mihaela Bilic, medic primar diabet şi boli de nutriţie.
Ca şi consecinţă negativă, o cantitate foarte mare de cofeină poate conduce la deshidratare, care grăbeşte procesul de eliminare al mineralelor şi vitaminelor. În aceste condiţii, organismul eliberează hormoni care pot facilita apariţia sindromului de colon iritabil, creşterea presiunii arteriale şi dezvoltarea bolilor de inimă.
"Eu recomand ca şi cantitate optimă 3-5 ceşti pe zi, pentru că ce depăşeşte poate fi nociv, efectele negative înrăutăţindu-se.", MIHAELA BILIC, medic primar diabet, nutriţie şi boli metabolice
De ce dă stare de bine cafeaua de dimineaţă
Consumul unei singure ceşti de cafea pe zi poate reduce presiunea arterială, conform unui studiu grecesc făcut pe 485 de persoane cu vârste între 65 şi 100 de ani. De asemenea, o ceaşcă de cafea poate impulsiona activitatea creierului.
"Cafeaua e un excitant al funcţiilor cerebrale. Un creier foarte obosit e excitat cel mult 10 minute, după care apare somnolenţa. Pentru un creier odihnit, o ceaşcă de cafea dimineaţa exacerbează funcţiile cerebrale şi motorii, lucru care dă o stare de bine organismului", explică prof. dr. Nicolae Hâncu, preşedintele Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.