Portughezul Ricardo Manuel Ferreira Sousa Cadu, căpitanul echipei CFR Cluj, e încă afectat de bătaia încasată aseară la "derby"-ul Clujului. Cadu, care azi i-a dat în judecată pe cei doi indivizi care l-au agresat, spune în schimb că nu le poartă nici lui Claudiu Niculescu și nici lui Mircea Bornescu, cei care i-au pus în cârcă haosul de aseară.
Ricardo Cadu a fost aseară sac de box! Căpitanul CFR-ului a mâncat bătaie de la portarul Bornescu, de la un apropiat al celor de la Universitatea și de la masorul echipei gazdă.
Azi la prânz, Cadu încă mai resimțea loviturile primite.
Ricardo, cum te simți? Mă doare capul, în rest sunt destul de bine. Niciodată n-am crezut că voi păți așa ceva.
Reacția ta după marcarea penalty-ului o consideri deplasată? Nu. Pur și simplu am marcat și am decis să mă bucur în spatele porții. Nu am înjurat, nu am făcut gesturi obscene. Toată lumea l-a văzut pe Cristiano Ronaldo după golul marcat Barcelonei pe Camp Nou. Și ăsta e doar un exemplu.
Cine crezi că a declanșat nebunia? Portarul de la "U", Bornescu. Eu nu am ripostat sub nicio formă. Pentru faptul că m-am bucurat în spatele porții m-am gândit instantaneu că voi putea primi galben. Mă și gândeam că voi fi avertizat. După ce Bornescu m-a lovit, mi-am zis că el va fi eliminat și noi vom avea om în plus.
Ce măsuri vei lua împotriva celor care te-au lovit pe tunel? I-am dat deja în judecată.
Oamenii de ordine te-au lovit și ei? Nu. Când am ieșit de pe teren, cei doi oameni de ordine care m-au condus, m-au înjurat în permanență. Nu pot spune ce mi-au zis, e foarte urât. Apoi m-a lovit primul, cu pumnul în burtă. M-am întors, dar tot n-am reacționat. Apoi a mai venit un pumn în cap.
De ce nu ai reacționat? Păi ce să fac singur acolo? Poate în alte condiții aș fi reacționat. Așa, însă nu aveam nicio șansă. Apoi, eu nu sunt ca ei.
Declarațiile lui Claudiu Niculescu le-ai auzit? Abia azi. Îl înțeleg însă, era nervos. Sunt convins că nu are această părere despre mine. Eu sunt un jucător cunoscut atât în Portugalia, cât și în România. El nu e.
Ai tăi cum au reacționat? Mama mea se uita la meci, în Portugalia, și s-a speriat foarte rău. La fel și soția mea, care e aici, la Cluj.
Cum vezi deznodământul acestui scandal? Normal, ar trebui să câștigăm meciul la masa verde. Mie nu îmi place însă să câștig astfel, așa că aș prefera să se rejoace. Din păcate, nu avem când.
Îți e frică să ieși pe stradă? Nu! De ce să-mi fie frică? Sunt de șase ani în România, în Cluj. N-am avut niciodată vreo problemă. Cu fanii lui "U" n-am nimic, nici ei cu mine. Mie chiar îmi place o astfel de galerie.
Bornescu? N-am vorbit cu el. Aș vrea însă să vorbesc. A greșit, iar el știe asta. Îl înțeleg și pe el. E greu să reziști la un asemenea nivel, la un astfel de meci. Poate vreodată vom fi coechipieri. Poate îl voi avea pe Claudiu Niculescu antrenor. Orice e posibil, de aceea îi respect pe toți.