Fostul bancher David Rockefeller, cel mai vârstnic miliardar din lume, potrivit Forbes Magazine, și nepot al celebrului magnat John D. Rockefeller (1839 - 1937), a împlinit, vineri, 100 de ani.
De ziua sa, el a oferit oferit una din propietățile sale din statul Maine, numită Seal Harbor, organizației non-profit Land and Garden Preserve, pentru a fi parte din Parcul Național Acadia.
În ciuda vârstei, David Rockefeller pare vioi în rarele sale apariții publice, scrie DPA, ciată de Agerpres.
În prezent, David Rockefeller este patriarhul de vârstă al familiei sale ilustre, deținând case minunate și conturi bancare de miliarde de dolari.
Cei cinci frați ai săi au murit cu zeci de ani în urmă iar anul trecut și-a incinerat unul dintre copii, decedat într-un accident de avion.
Locul nașterii sale din mijlocul cartierului Manhattan, unde familia sa deținea cea mai mare reședință privată din New York, a devenit mai târziu Muzeul de Artă Modernă (MoMA).
Bunicul său a fost legendarul magnat al petrolului John D. Rockefeller, iar mama sa, Abby, a fost o proeminentă patroană a artelor și cofondatoare a muzeului MoMa.
Muzeul MoMa a sărbătorit deja aniversarea, Rockefeller luând parte îmbrăcat cu un costum negru, impecabil, susținându-se de un cadru metalic.
Forbes estimează averea lui Rockefeller la 3,2 miliarde de dolari — fiind 'abia' al 603-lea miliardar al lumii în topul averilor, dar suficient de bogat pentru a deține mai multe proprietăți și o mare colecție privată de artă.
Absolvent de Harvard, el donează în fiecare an milioane de dolari acestei universități, precum și muzeului MoMa și altor cauze.
Într-o declarație, pentru Forbes, David Rockefeller a mărturisit că a avut o viață minunată, adăugând că este convins că lucrurile materiale pot contribui la o viață plăcută dar, în mod fundamental, dacă nu ai prieteni buni și rude care contează pentru tine, viața va fi într-adevar goală și tristă, iar lucrurile materiale încetează să mai fie importante.