Unii părinţi sunt criticaţi pentru faptul că îşi răsfaţă copiii cu cadouri costisitoare. "The Human Barbie", după cum este botezată Sarah Burge, i-a făcut cadou de Crăciun, fiicei sale de numai 7 ani, un voucher în valoare de 8.500 de euro, pentru o operaţie de liposucţie.
După ce, la ultima zi de naştere micuţa Poppy Burge a primit în dar o operaţie de mărire de sâni, nu a fost de mirare că, de Crăciun, a găsit sub brad voucherul pentru liposucţie.
Cele două au ajuns pe prima pagină a ziarelor în 2010 după ce s-a aflat că mama fetiţei o învăţa să danseze la bară.
În 2011, când micuţa a împlinit vârsta de şapte ani, mama acesteia a pregătit o petrecere fastuoasă, unde, mai multe angajate de la un salon au venit pentru a le face fetiţelor manichiura şi pedichiura. La alegere, şi-au făcut tatuaje temporare, au băut şampanie pentru copii şi au mâncat un tort de 300 de euro, realizat de un patiser exclusivit. Petrecerea a costat, cu tot cu voucherul pentru mărirea de sâni, 15.000 de euro.
La ziua ei, Poppy a purtat o rochie de 360 de dolari, a fost machiată, iar în păr a avut extensii.
Mama lui Poppy şi-a făcut cadou operaţii de 60.000 de euro
Britanica de 51 de ani locuieşte într-o casă cu patru dormitoare, în valoare de 600.000 de euro. Era cunoscută în anturajul de prieteni drept o mamă îşi răsfăţa, cu fiecare ocazie, fiica, însă, pe măsură ce aceasta a început să crească, Sarah Burge a început să-i ofere lui Poppy cadouri tot mai nepotrivite vârstei fragede.
Sarah se apără spunând că fiica sa este cea care pune mereu întrebări despre operaţii. "Vrea să arate bine, iar o operaţie de liposucţie îi va fi mereu la îndemână", o citează, astăzi, publicaţia "Daily Mail" pe excentrica mămică. Modelul micuţei Poppy este însăşi mama ei, dependentă de operaţii plastice. Se estimează că britanica a cheltuit nu mai puţin de 1 milion de dolari pe aceste intervenţii chirurgicale. Când a împninit 51 de ani, britanica şi-a făcut cadou o serie de operaţii în valoare de peste 60.000 de euro: un facelift, o liposucţie şi implanturi în fesieri.
"Unii pot crede că este ceva controversat şi mă supăr atunci când oameni străini spun despre mine că sunt o mamă rea. Pentru că eu nu vad niciu rău în aceste cadouri. Eu văd în aceste vouchere o investiţie în viitorul ei, ca şi cum aş strânge bani pentru facultate", a mai spus Sarah Burge pentru "Daily Mail".
"Fetele vor să fie ca Lady Gaga"
Poppy va putea face operaţia de mărire de sâni abia când va împlini 16 ani, vârsta legală pentru o astfel de intervenţie. "Poppy este un copil normal. Îi place sportul şi să se joace afară. Fetelor nu le mai place Albă-ca-zăpada, ori de Cenuşăreasa. Le place să fie faimoase, ca Cheryl Cole şi Lady Gaga. Imaginea este un lucru foarte important acum şi arată cum poate influenţa viitorul. Cei care vor să arate bine nu ar trebui să poarte un stigmat", a mai spus Sarah Burge, pentru "Daily Mail".
<iframe width="620" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/q8W78FAayPc" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>