La trei zile de la macabra descoperire, poliţiştii timişoreni nu au reuşit nici până acum să identifice bărbatul al cărui cadavru mutilat l-au descoperit joi la groapa de gunoi din Lugoj.
Bărbatul al cărui cadavru fără cap şi membre a fost descoperit ieri la groapa de gunoi din Lugoj, judeţul Timiş, a fost tranşat în timp ce trăia, potrivit unor surse judiciare. Anchetatorii aşteaptă şi rezultatele analizelor ADN de pe probele de sânge prelevate din curtea spitalului din Lugoj, care vor comparate cu cele ale trupului găsit. Până acum medicii nu au putut stabili cu precizie cauza decesului, ci numai vârsta. „Este vorba de un bărbat între 30 şi 40 de ani. Cercetările continuă în acest caz. încercăm să stabilim identitatea cadavrului şi condiţiile în care a murit acesta”, a declarat Emil Andrei, purtător de cuvânt al Poliţiei Timiş. Nici autopsia cadravului nu a adus prea multe informații noi deoarece mare parte din organele interne lipsesc. Surse apropiate anchetei ne-au declarat că, din informaţiile existente până în prezent, bărbatul a fost mutilat în timp era încă în viaţă, criminalul fiind cel mai probabil o persoană cu puternice cunoştinţe anatomice. Aceleaşi surse spun că autorul crimei este dreptaci şi a folosit, cel mai probabil, un fierăstrău pentru a-şi decapita victima, în timp ce membrele i-au fost tăiate cu un cuţit lung, foarte bine ascuţit şi fără zimţi. Anchetatorii mai spun că au exclus varianta ca trupul neînsufleţit să provină de la spitalul din oraş, deşi cadavrul, ambalat într-un sac de plastic, a fost adus la groapa de gunoi odată cu un container de la unitatea sanitară. Cel mai probabil, trupul a fost aruncat într-unul din containerele de gunoi ale spitalului în ideea că va fi incinerat odată cu deşeurile medicale, mai spun sursele judiciare. "Am verificat persoanele dispărute din localitate, dar şi din judeţele limitrofe – Caraş, Hunedoara, Arad. Se caută persoane dispărute care au putea avea aceleaşi caracteristici cu ale trupului uman descoperit", spune Emil Andrei, purtător de cuvânt al Poliţiei Timiş.