Chase Brandon se numără printre puţinele persoane care au câştigat încrederea opiniei publice privind teoria prăbuşirii unei nave extraterestre la Roswell, teorie care persistă de atâta vreme.
Chase a fost agent CIA peste 30 de ani, iar după cum nota Daily Mail el este cel care declară cel mai vehement că obiectul prăbuşit la Roswell în 1947 nu fost un balon meteorologic, aşa cum au susţinut oficialii, ci "un obiect care nu provenea de pe această planetă".
Forme circulare
Agentul susţine că a văzut cu ochii lui dovezile "vizitei extraterestre la sediul CIA din Langley". La scurt timp după incident, autorităţile militare au dat presei un comunicat oficial în care precizau că "discul zburător observat de martori este de fapt un balon meteorologic". Brandon contrazice declaraţia oficială şi spune că dovezile văzute de el sunt păstrate într-o cutie, în sediul CIA. Nu a vrut să spună exact ce conţine această cutie, adăugând doar că erau poze şi "material scris".
Ipoteza lui Chase pare să fie susţinută de documente publicate online de FBI, pe site-ul The Vault. În aceste arhive, un agent FBI vorbea despre "trei aşa-numite farfurii zburătoare descoperite în New Mexico". Aveau forme circulare şi un diametru de peste 15 metri. În fiecare "navă" au fost descoperite trei cadavre cu formă umană, care aveau o înălţime de numai 90 de cm. "Cadavrele erau îmbrăcate în haine metalice, cu o textură foarte fină. Fiecare trup era bandajat într-un mod similar costumelor folosite de piloţii care zboară cu viteze foarte mari", a declarat agentul FBI, Guy Hottel.
Fără dovezi
Un alt investigator important al cazului Roswell este Kevin Randle, un fost locotenent colonel în U. S. Air Force, participant în războiul din Vietnam şi în cel din Irak. La sfârşitul lunii septembrie 2013, o sursă anonimă anunţa că Tom Carey, un colaborator apropiat al lui Randle a intrat în posesia unor diapozitive reprezentând cadavrele unor fiinţe recuperate din obiectul prăbuşit la Roswell.
O femeie ar fi dat peste nişte diapozitive Kodachrome ascunse în capacul unui cufăr vechi, în timp ce evalua obiectele găsite într-o casă din Texas, pregătită pentru vânzare după decesul ultimului proprietar.
Ea a dat diapozitivele fratelui său, un om de afaceri din Chicago şi în cele din urmă au ajuns la Tom Carey. Colaboratorii lui Carey s-au mobilizat pentru a stabili dacă într-adevăr diapozitivele erau din 1947, dacă proveneau din zona Roswell şi înfăţişau ceea ce apărea la prima vedere. Şi anume: fiinţe nepământene (deşi semănau cu oamenii), întinse pe tărgi şi acoperite parţial de pături militare. În acest scop, diapozitivele au fost transmise şi unui ziar din Chicago, şi experţilor firmei Eastman Kodak. Cei menţionaţi au fost de acord că diapozitivele Kodachromes erau din 1947. Potrivit unora dintre teoriile conspiraţiei, cei care au văzut diapozitivele sunt convinşi că acele cadavre sunt ale unor entităţi extraterestre, fără să aibă însă dovezi...