În luna lui mărțișor, telespectatorii primesc un nou show: „Cântă acum cu mine!” Spectacolul este garantat atât de concurenții aleși pe sprânceană, cât și de haiosul Cabral, un prezentator care se potrivește mânușă pentru ineditul concurs.
- EVZ: În această primăvară ești prezentatorul unui nou proiect: „Cântă acum cu mine”. Spune-le cititorilor noștri la ce să se aștepte de la această emisiune.
- Cabral: Într-un fel, emisiunea este o petrecere surpriză. Poți avea surpriza ca invitatul care vine să fie atât de slab încât să nu vrea nimeni să petreacă împreună cu el. Sau ar putea fi atât de bun încât să iasă cea mai tare petrecere de anul ăsta. În același timp este un adevărat spectacol, unde publicul de acasă este în aceeași măsură și spectator dar și jurat. Doar că de data asta omul deacasă este reprezentat în studio de 100 de jurați. Și asta schimbă totul. În bine.
- Cât de important e formatul pentru un prezentator cu experiența ta?
- Aici, din lipsă de modestie, un prezentator ar putea fi tentat să spună că nu e important, că e în stare să facă orice. Dar dacă ești sincer cu tine, îți dai seama că multe emisiuni au eșuat pentru că echipa ori prezentatorul n-au înțeles formatul și… Au cântat după ureche! Ori un format bun are în spate experiență, psihologie și multe probe și încercări.
Și cu toate astea, când ne-am apucat de filmat am simțit că formatul ar putea fi îmbunătățit. Așa că am modificat unele părți și faza tare a fost că licențiatorii ne-au cerut voie să includă modificările noastre în formatul original. Echipa românească chiar a fost foarte tare!
- Cum este structurat show-ul?
- A, treaba nu e complicată deloc. Concurenții vin în fața juriului și încearcă să facă un spectacol complet. Nu e doar vocea, e și dansul, prezența scenică, puterea omului de a face un spectacol cât mai complet. Juriu, „Cei 100”, votează așa cum simt. Dacă nu apreciază spectacolul… stau jos și comentează, acri ca niște lămâi proaspete. Dacă, în schimb, show-ul e tare… Votează ridicându-se în picioare și cântând alături de concurent. E ca la o petrecere… dacă se trezește unul să cânte, și cântă bine… Te ia și pe tine cântatul!
- Românii te văd la „Ce spun românii”, unde întrebi 100 de români tot felul de lucruri. Aici ai 100 de români care cântă și dansează cu cei de pe scenă. Vorbește-ne puțin despre cei 100. Sunt exigenți?
- Faza cu juriul a fost șoc pentru noi, cei din echipă. Pentru că Cei 100 sunt oameni care au, într-un fel sau altul, legături puternice cu muzica. Ne așteptam să fie mai artiști, mai puțin atenți, distrași de telefoane și discuții, goange și caterinci. Dar, șoc! S-au capacitat și s-au responsabilizat incredibil de tare. Da, au fost exigenți. Da, au fost critici și n-au fost ușor de mulțumit. Dar au fost corecți, implicați și extrem de dedicați scopului pentru care erau acolo.
- De ce este relevantă decizia celor 100 de specialiști?
- Este relevantă datorită experienței lor. Nu sunt toți soliști incredibil de talentați. Sau instrumentiști virtuoși. Nu-s toți compozitori de excepție. Dar fiecare în parte este priceput pe zona lui de interes, fie ea compoziție. Sau interpretare de rock, muzică populară sau clasică. Ori dirijare de orchestre filarmonice. Vei vedea în show cât de pestriță, dar omogenă este compoziția juriului.
- Când se va difuza această emisiune?
- Din 3 martie, de la ora 20:00. Pe ProTv.