Buzoianu, revocat de la conducerea CSA

Postul lui va fi preluat, interimar, de către Tudor Baltă. Se anunţă noi şi grele lupte de culise pentru preluarea şefi ei CSA, care reglementează o piaţă de 2 miliarde de euro

Revocarea lui Buzoianu a fost propusă plenului Parlamentului de către Comisiile reunite pentru Buget- Finanţe ale celor două camere. Ea a întrunit 222 voturi "pentru" şi trei voturi "împotrivă". "Nu au fost îndeplinite cu eficienţă competenţele privind protejarea intereselor consumatorilor din domeniul asigurărilor. Anumite societăţi de asigurare nu îşi respectă atribuţiile legale şi contractuale pe care le au faţă de asiguraţi. Nu au fost identificate soluţiile pentru o funcţionare normală a pieţei de asigurări privind atribuţiile ce revin prin lege acestei autorităţi", a motivat senatorul PNL, Eugen Nicolăescu, în faţa colegilor săi parlamentari, înainte de a cere revocarea lui Buzoianu. Raportul parlamentarilor spune că piaţa asigurărilor din România manifestă deficienţe sub aspectul supravegherii prudenţiale şi a reglementării, lucru care produce consecinţe negative asiguraţilor. Luna trecută, EVZ a publicat un articol în care atrăgea atenţia opiniei publice cu privire la faptul că mai multe firme de asigurări au încheiat poliţe retroactiv, cu serii şi numere rescrise, sau pentru imobile deja avariate, fapte care au adus prejudicii grave mai multor persoane fizice şi juridice. Constantin Buzoianu era acuzat că nu a răspuns promt plângerilor asiguraţilor şi că nu a luat măsuri ferme împotriva firmelor care au făcut asemenea ilegalităţi. Constantin Buzoianu a fost numit în fruntea Comisiei, anul trecut, după lungi lupte de culise. Postul său este unul foarte râvnit, deoarece piaţa asigurărilor din România a fost estimată la două miliarde de euro. Buzoianul e fost poliţist. În perioada 1994 - 1997, a fost directorul general al Direcţiei de Paşapoarte, Poliţie de Frontieră şi Străini din cadrul MAI. Din 1998, până în 2006, a fost consilierul preşedintelui OMNIASIG. Numirea sa în fruntea CSA i-a surprins pe toţi specialiştii în domeniu. Printre favoriţii la ocuparea acestui post cu miză uriaşă se află Angela Toncescu (fostă şefă a CSA), Mihai Tecău (preşedinte Omniasig) şi actualul interimar, Tudor Baltă CITIŢI ŞI:

  • Preşedintele CSA, Constantin Buzoianu, a fost revocat de Parlament. CINE ÎI VA LUA LOCUL