Lucian Bute a asistat la finala turneului Super Six şi i-a provocat pe cei doi finalişti. Românul vrea să scape de reproşurile că n-are adversari puternici.
Început în urmă cu mai bine de doi ani, turneul de box "Super Six", rezervat celor mai valoroşi pugilişti de la categoria supermijlocie din lume, mai puţin românul Lucian Bute, neinvitat, şi-a desemnat învingătorul. Acesta e americanul Andre Ward, care l-a învins în noaptea de sâmbătă spre duminică pe britanicul Carl Froch printr-o decizie unanimă la puncte. Americanul Andre Ward rămâne astfel neînvins la profesionişti şi, pe lângă titlul WBA, pe care îl deţine din noiembrie 2009, el a pus mâna şi pe cel WBC. Aşa cum a promis, Lucian Bute a fost în sală. Numărul 1 mondial la "supermijlocie" şi deţinător al centurii IBF, Bute a stat în primele rânduri, aproape de ring. Gălăţeanul şi-a arătat disponibilitatea de a se lupta cu ambii pugilişti care au ajuns în finala "Super Six". "Pentru Ward sunt gata să merg şi la el acasă, în Oakland. O altă opţiune este şi New York. Vreau să vedem care este cel mai bun. Pe Froch îl fac knock-out. Când am boxat împotriva lui Magee, l-am învins după 10 reprize. Froch a avut nevoie de 11. În meciul dintre englez şi Johnson, unul dintre arbitrii a dat egalitate, 114-114. Eu am câştigat foarte clar în faţa jamaicanului", a spus pugilistul din Pechea. Ward se eschivează: "Nu ştiu cine va fi următorul adversar" Lucian Bute încearcă să scape de eticheta de pugilist "umflat", care nu se luptă niciodată cu adversari puternici. De aceea s-a şi dus la acest meci, pentru a le lansa o provocare finaliştilor, dar se pare că aceştia "se dau loviţi". La finalul partidei, Ward nu a suflat vreo vorbă despre un eventual meci de unificare a titlurilor mondiale cu Lucian Bute. "Este incredibil, nu îmi vine să cred, am reuşit! Nu ştiu cine va fi următorul meu adversar. Poate fi oricine. Voi sta de vorbă cu stafful meu şi vom vedea ce e de făcut", a spus, la final, Andre Ward. Meciul de la "Boardwalk Hall", Atlantic City, New Jersey, a fost unul de înaltă ţinută, spectaculos, victoria lui Andre Ward fiind una fără dubii. Arbitru în ring la finala Super Six a fost celebrul Steve Smoger. Acesta nu a intervenit în primele şapte reprize în lupta celor doi titani decât de trei ori. Cei trei judecători care au oficiat în această noapte l-au văzut învingător pe Andre Ward. Ei au punctat astfel: Craig Metcalfe 115-113, John Keane 118-110 şi John Stewart 115-113. "Cred că John Keane a văzut cel mai bine meciul. 118-110 a fost punctajul cel mai corect. Meciul a fost frumos doar în prima sa parte, apoi a scăzut", ne-a declarat Rudel Obreja, preşedintele Federaţiei Române de Box. Britanicul Carl Froch a contabilizat astfel a doua înfrângere din carieră. Singurul care se lăuda până acum că l-a bătut pe Carl Froch era danezul Mikkel Kessler. PĂRERE "Americanul nu cred că va accepta" Lucian Bute a fost la Atlantic City însoţit de antrenorul Stephan Larouche şi de Jean Bedard, patronul de la Interbox, clubul la care e legitimat românul. Rudel Obreja, preşedintele Federaţiei Române de Box, a vorbit recent despre un posibil meci de unificare a centurilor care ar putea avea loc chiar la Bucureşti. Când şi unde s-ar putea disputa această luptă rămâne un mister. "Au fost acolo ca să discute detaliile meciului de unificare. Nu ştiu când şi ce s-a discutat, dar de aceea au mers în America", ne-a mărturisit ieri Rudel Obreja. "Eu cred că Ward nu va accepta meciul. Cel puţin nu în viitorul apropiat. Dar, până la urmă, orice e posibil", ne-a mai spus Obreja, care a făcut şi o dezvăluire: "Următorul adversar al lui Lucian Bute ar putea fi chiar britanicul Carl Froch. Iar Lucian cred că îl va bate rău". <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/XHANY7Gre7o" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> "Pentru Ward sunt gata să merg şi la el acasă, în Oakland. Vreau să vedem cine e cel mai bun. Pe Froch îl fac knock-out." LUCIAN BUTE, campion mondial la versiunea IBF