Bușoi: Agenția Europeană a Medicamentului a început revizuirea continuă pentru un nou vaccin anti-COVID

Cristian Bușoi, europarlamentar al PNL, a venit cu vești extrem de importante direct de la Bruxelles. Liderul liberal a spus că Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a început revizuirea continuă pentru un nou vaccin împotriva COVID-19.

Cristian Bușoi a susținut, pe pagina sa de Facebook, că vaccinul este cunoscut sub numele de mRNA-1273 și este dezvoltat de Moderna Biotech Spain, SL (o filială a Moderna, Inc.), potrivit datelor pe care le-am primit de la EMA ca responsabil al Parlamentului European în relația cu Agenția.

El a explicat ce înseamnă “revizuirea continuă”. Acesta este unul dintre instrumentele de reglementare care permite Agenției evaluarea rapidă a unui tratament promițător în timpul urgențelor de sănătate publică, cum ar fi actuala pandemie COVID-19.

"Decizia EMA a demara procedura pentru vaccinul produs de Modena se bazează pe rezultatele preliminare din studiile non-clinice și din studiile clinice timpurii la adulți, care sugerează că vaccinul declanșează producerea de anticorpi și celule T (celule ale sistemului imunitar) care vizează virusul. Studii clinice la scară largă care implică câteva mii de oameni sunt în curs de desfășurare, iar rezultatele sunt așteptate în curând, conform darelor pe care le-am primit de la Agenție", a spus Bușoi.

Este al treilea vaccin împotriva COVID-19 pentru care EMA începe revizuirea continuă, după ce luna trecută a demarat această procedură pentru produse similare dezvoltate de Astrazeneca – Oxford University și Pfizer – BioNTech.

Revizuirea continuă pentru toate vaccinurile va continua până când sunt disponibile suficiente dovezi pentru a susține o cerere oficială de autorizare de introducere pe piață, mai precizează EMA.

EMA analizează vaccinurile-candidat ale producătorilor de medicamente Pfizer, AstraZeneca și Moderna în cadrul unui proces de lansare în timp real, în încercarea de a accelera aprobarea studiilor clinice.

Analizarea în timp real ar putea accelera procesul de aprobare, permițând cercetătorilor să prezinte concluziile în timp real, fără a aștepta finalizarea studiilor.

Instituția a anunțat la jumătatea lunii octombrie că ar putea aproba trei vaccinuri anti-COVID la începutul anului viitor, potrivit Reuters.

„Dacă totul merge bine, în primele luni ale anului 2021, ar putea exista trei vaccinuri aprobate de EMA. Dar totul trebuie să meargă bine”, a declarat directorul executiv, Guido Rasi.