Bush scrie o carte

Fostul preşedinte american George W. Bush scrie o carte în care explică deciziile luate în viaţa sa, atât cea persoanlă, cât şi cea politică, a anunţat, astăzi, o publicaţie americană, citată de CNN.

Cartea, care se va numi, cel mai probabil, "Decision Points", va fi publicată în toamna anului viitor, conform publicaţiei Crown Publishing Group. Termenii financiari ai publicării nu au fost dezvăluiţi.

Cartea se va concentra în jurul a 12 decizii importante luate de fostul preşedinte american. Subiectele vor include decizia sa de a candida la preşedinţie, alegerea celor mai importanţi colaboratori politici, atacurile teroriste din 11 septembrie, războaiele din Afganistan şi Irak, reacţia sa la uraganul Katrina, poziţia sa asupra cercetării celulelor stem sau renunţarea la băuturile alcoolice.

"Mă ocup de carte în fiecare zi", a fost citat Bush în comunicatul de presă. "Scopul meu este să aduc cititorul în Biroul Oval pentru a observa câteva dintre cele mai importante momente din viaţa mea", a adăugat fostul preşedintele american.