Bursele asiatice îşi revin spectaculos

Bursele din regiunea Asia-Pacific au înregistrat creşteri substanţiale, datorate, în mare parte, anticipărilor asupra unor investiţii guvernamentale viitoare în sistemul bancar.

Bursa Japoniei Nikkei 225 a câştigat, astăzi, 14 procente faţă de nivelul înregistrat la finalul sesiunii de vineri. Bursa niponă, închisă ieri, a înregistrat, astăzi, cea mai mare creştere pentru şedinţă de trazacţionare din istoria instituţiei.

Indicele sud-coreean KOSPI a încheiat ziua de astăzi cu 6.1 procente peste nivelul înregistrat luni, în timp ce indicatorul australian All Ordinaries a câştigat 3.6 procente. Guvernul australian a anunţat, astăzi, că va cheltui 7.4 milarde de dolari pentru întărirea ecnomiei naţionale.

Indicele taiwanez Weighted, unul dintre puţinele din Asia care au pierdut teren în timpul sesiunii de ieri, a câştigat peste cinci preocente în a doua parte a sesiunii de astăzi. Indicatorul bursei din Singapore Straits Times a câştigat, astăzi, peste şase procente, iar indicele indian Mumbai BSE a înregistrat un avans de 4 procente.

Revenirea burselor asiatice face parte dintr-un curent ascendent, apărut ieri, când pieţele finaciare din întreaga lume au început să recupereze din pierderile masive înregistrate săptămâna trecută.

Guvernele europene au anunţat planuri de stabilizare a sectorului financiar în valoare de sute de miliarde de euro. Banca Angliei, Rezerva Federală a SUA, Banca Centrală Europeană şi Banca Centrală a Elveţiei au adăugat că vor sprijini instituţiile financiare pentru a debloca piaţa creditelor interbancare.