"Burlacul" Sergiu a decis să rămână cu Adelina, dar Adelina a ales pe altcineva. Să fie Botezatu?

Sergiu Barboni, burlacul care a intrat în concurs de-abia în episodul şapte după ce Vladimir Drăghia a fost exclus din emisiune, a ales să ofere ultimul trandafir Adelinei Boie.

După ce la început a arătat că este foarte emoţionată şi fericită, Adelina i-a cerut lui Sergiu un moment de răgaz pentru a se gâdi mai bine. Ea a abandonat trandafirul, spunând că iubeşte pe altcineva, şi a bătut la uşa camerei lui Cătălin Botezatu. În mână avea două pahare şi o sticlă de şampanie. Botezatu i-a sărutat mâna şi a invitat-o în cameră. Aşa a luat sfârşit o emisiune care a fost presărată cu multe surprize.

"Oare am aceste sentimente pentru Sergiu din dorinţa de a fi cea mai bună. Oare îl iubesc? Oare e suficient de matur? Nu cred că sunt pregătită pentru o relaţie serioasă cu el. Cred că iubesc pe altcineva. Timpul le va rezolva pe toate. Sper că Sergiu mă va înţelege şi va trece peste asta", au fost gâdurile Adelinei, după ce Sergiu a ales să rămână cu ea. Oare Adelina se referea la Cătălin Botezatu atunci când a spus că iubeşte pe altcineva, în condiţiile în care a ales să meargă la el în cameră la finalul emisiunii? În finala "Burlacul" au rămas trei concurente care s-au luptat pentru inima lui Sergiu Barboni. Acestea au fost Adelina, Irina şi Sasha. Adelina a fost de la început una dintre favoritele burlacului, dar şi a lui Cătălin Botezatu.  Sergiu a afirmat, înainte de a spune numele câştigătoarei, că "pentru orice bărbat ar fi un privilegiu să se afle în poziţia lui, dar pentru mine e un blestem, pentru că sunteţi trei femei remarcabile". Iată ce le-a declarat:

  • "Sasha, tu eşti o femeie sensibilă. Eşti foarte frumoasă şi eşti foarte sinceră, câteodată enervant de sinceră. Uneori m-am simţit pus la zid, după care am realizat că aveai dreptate".
  • "Irina, lângă tine mă simt atât de bine, atât de calm. Putem vorbi orice. Avem în comun faptul că ne plac copii foarte mult."
  • "Adelina, eşti o femeie foarte vulcanică, dar şi foarte pasională, pe lângă că eşti foarte frumoasă. Lângă tine viaţa ar fi foarte palpitantă cu momente frumoase, dar şi cu momente distructive, iar mie îmi place să trăiesc viaţa la extrem".

SURPRIZA FOSTEI PRIETENE Bianca, fosta prietenă a lui Sergiu, a venit să le cunoască pe concurentele de la "Burlacul" şi să anunţe că se căsătoreşte. Ea le-a caracterizat pe cele trei finaliste. Despre Sasha a spus că este frumoasă şi la fizic, şi la caracter şi că se potriveşte cu el, dar că trebuie să fie mai puternică. Despre Irina, "doamna profesoară", a spus că nu este potrivită pentru el şi că singurul lucru pe care l-ar putea face pentru Sergiu este să îl ajute să se maturizeze pentru că este încă un copil. Adelina ar fi şi ea potrivită pentru Sergiu pentru că este directă, spune lucrurile pe faţă, dar ar trebui să nu mai judece persoanele după aparenţe.

În final, Bianca a spus că burlacului îi plac mai mult brunetele decât blondele. Ea a descris relaţia cu Sergiu ca fiind una foarte copilăroase şi că el nu poate avea, momentan, o relaţie de durată. Grătar cu lăutari Pentru că este ultima ediţie, Sergiu a vrut să le impresioneze pe fete şi să uimească publicul, aşa că a pregătit o petrecere cu lăutari şi un tradiţional grătar românesc. Pentru această petrecere Barboni a intrat în rolul unui "chef" şi le-a preparat chiar el fetelor grătarul. O formaţie de ucraineni le-a încântat auzul şi văzul tuturor cu dansurile şi cântecele lor. Citiţi şi: 

  • Fostul "burlac" ameninţa concurentele din show
  • Noul "Burlac" este Sergiu Barboni. Botezatu s-a sărutat cu una dintre concurente
  • Vladimir Drăghia: "N-am venit la show ca la o agenţie matrimonială"