Conducerea Spitalului Municipal Timişoara a anunțat că va finaliza până la sfârşitul acestui an construirea celui de al doilea buncăr pentru secţia de radioterapie, unde va fi montat un accelerator liniar de energie destinat procedurilor pentru bolnavii de cancer.
Investiţia se ridică la circa 500.000 de euro, bani de la bugetul local. Aparatul de radioterapie de la Timişoara deserveşte și pe bolnavii din cinci judeţe învecinate.
Conform reprezentanţilor Spitalului Municipal din Timișoara, deoarece se lucrează întrun mediu puternic radioactiv, tehnologia de construcţie a buncărului este asemănătoare celei folosite la Centrala Atomică de la Cernavodă.