Bulgarii se mândresc cu faptul că au reuşit să renoveze partea lor din podul peste Dunăre între oraşele Giurgiu şi Ruse şi spun că străinii care vor trece pe acolo vor simţi imediat diferenţa de dezvoltare.
Secţiunea reparată de bulgari a podului peste Dunăre între oraşele Giurgiu şi Ruse a fost inaugurată, ieri, de oficialii ţării vecine. În prezent, acesta este singurul pod care uneşte România cu Bulgaria, pentru reparaţia căruia Guvernul de la Sofia a alocat 1,7 milioane de leva (aproximativ 870.000 euro), relatează Novinite.
Cu aceşti bani, bulgarii au înlocuit în totalitate asfaltul, hidroizolarea şi pavajul de beton de sub asfalt. Lucrările au demarat pe 30 iunie şi au fost finalizate în termenul programat de două luni.
Secţiunea unde au fost finalizate lucrările a fost inaugurată, ieri, de premierul bulgar, Boiko Borisov, în prezenţa ministrului dezvoltării regionale, Rosen Plevneliev, ministrul transporturilor, Ivaylo Moskovski, şi de cel al culturii, Vezhdi Rashidov.
"Ruse, capitala noastră de la Dunăre, avea nevoie de aceste lucrări de reconstrucţie. Atunci când faptele vorbesc de la sine, chiar şi opoziţia păstrează tăcerea. Atunci când vizitatorii noştri vor intra în Bulgaria, vor simţi imediat dezvoltarea care există în ţara noastră. Lucrările de construcţie la podul pe Dunăre 2 avansează, de asemenea, bine şi sper că, după ce va fi finalizat, traficul se va dubla pe ambele poduri", a declarat Borisov, în cadrul ceremoniei de inaugurare a părţii de pod renovate.
Aşa-numita strategie comună pentru Dunăre a Bulgariei şi a României include cascade pentru hidrocentrale pe Dunăre, precum şi construirea mai multor poduri pe Dunăre, pe lângă cel existent Giurgiu-Ruse şi Vidin-Calafat, care este încâ în construcţie. Au existat discuţii privind combinarea viitoarelor poduri cu centralele hidroelectrice. Citiţi şi:
- Aglomeraţie la Vama Giurgiu. Podul Prieteniei, închis pentru reparaţii
- După Bulgaria, şi România va reduce taxa de podul Giurgiu - Ruse
- Bulgaria a redus de trei ori taxa de pod Ruse-Giurgiu, România o păstrează