Compania Bulgargaz, care deţine monopolul livrării de gaze în Bulgaria, a anunţat că va reduce preţul gazelor naturale cu 11,56%, începând din 1 aprilie, potrivit agenţiei Novinite.
Astfel, preţul plătit pentru 1.000 de metri cubi de gaz va fi de 544 de leva, cu 71,05 leva mai puţin decât în prezent.
Bulgargaz a anunţat că va reduce costurile în contextul deprecierii dolarului american şi al scăderii preţurilor la barilul de petrol.
Compania a precizat că va prezenta până la 11 martie propunerea sa privind reducerea de preţ pentru gaze, în faţa organismului naţional însărcinat cu reglementările de preţuri.
O altă reducere a preţurilor la gaze naturale ar putea loc la 1 iulie 2009.
Barilul scumpeşte benzina românească
În România,companiile care furnizează combustibili au scumpit săptămâna trecută benzina şi carburanţii, motivând decizia cu scumpirea barilului de petrol, situat în jurul valorii de 40 de dolari.
Citiţi şi Carburanţi mai scumpi