Barurile din Bulgaria amenință cu revolta

Barurile din Bulgaria amenință cu revolta

Barurile din Bulgaria amenință cu revolta. Proprietarii de restaurante și cluburi de noapte din Bulgaria - care au fost forțate să se închidă cu luni în urmă din cauza pandemiei - au amenințat cu nesupunerea civică

Barurile din Bulgaria amenință cu revolta. Proprietarii de restaurante și cluburi de noapte din Bulgaria - care au fost forțate să se închidă cu luni în urmă din cauza pandemiei - au amenințat cu nesupunerea civică și cu redeschiderea neautorizată a afacerilor după ce poliția și inspecția sanitară au surprins o serie de petreceri „ilegale” în restaurante.

„Dacă în decurs de două săptămâni nu va exista nici o decizie privind deschiderea sectorului nostru, vom urma modelul italian. Toate localurilor se vor deschide în aceeași zi și după aceea vom vedea. Nu avem nimic de pierdut. Nu vom mai aștepta”, a declarat președintele Asociației Bulgare a Restaurantelor.

Ministrul sănătății, Kostadin Angelov, a răspuns că varianta deschiderii restaurantelor nu e luată în calcul. Conform acestuia, relaxarea măsurilor privind educația, asistența medicală și sportul va rămâne prioritatea.

De ce amenință cu revolta barurile din Bulgaria

„Restaurantele și hotelurile sunt o industrie foarte importantă, dar ele nu sunt prioritatea noastră pe moment”, a declarat luni Angelov. „Amenințările nu vor duce la un rezultat util”, a adăugat ministrul.

Ulterior, în aceeași zi, restaurantele și cluburile de noapte au bătut un pas în retragere, insistând ca restaurantele să fie deschise de la 1 februarie și cluburile de noapte de la 12 februarie, dar au cerut în schimb să primească rapid compensații.

Barurile din Bulgaria, închise de aproape 5 luni

Dacă restaurantele sunt închise de pe 27 noiembrie, dar li se permite să livreze mâncare, cluburile de noapte sunt închise încă de la mijlocul lui octombrie. Industria, acum sub a doua carantină, va trebui să rămână închisă până la sfârșitul lui ianuarie. Totuși, cu puțin înainte de 31 decembrie restaurantelor din hoteluri li s-a permis să funcționeze până la 10 seara, doar pentru clienții hotelurilor și numai la 50% din capacitate.

Articol de Krassen Nikolov (EURACTIV.bg)

Traducere: Andrei Suba/asuba/fmatei