Puterea şi-a rezolvat problemele de blocaj legislativ în camera superioară a Parlamentului după mazilirea lui Geoană de către PSD.
Senatul s-a descalificat. S-a compromis de la preşedinte până la ultimul senator, spunea recent preşedintele Traian Băsescu. A fost doar ultima dintr-un lung şir de intervenţii critice pe care şeful statului le-a făcut cu referire la blocajul din Senat, somând partidele din coaliţie să îşi rezolve problemele. Deşi aveau majoritatea, PDL, UDMR şi UNPR aveau greutăţi să îşi impună legile câtă vreme şedinţele Senatului, atât cele de plen, cât şi cele ale Biroului Permanent, unde se stabilea ordinea de zi, erau conduse de Mircea Geoană. Cel mai recent exemplu a fost legea asistenţei sociale, pe care, sub conducerea lui Geoană, opoziţia a blocat-o timp de două luni, provocând chiar ieşirea dură a preşedintelui. Prin instalarea lui Vasile Blaga în fruntea Senatului, preÂşedintele Traian Băsescu şi coaliţia guvernamentală ar trebui să-şi rezolve problemele. Toate acestea nu ar fi fost posibile fără concursul PSD. Sprijinul lui Victor Ponta, ambiţia sa de a scăpa de rivalul Mircea Geoană, a fost neÂpreţuit. Vizită la Cotroceni Pe de altă parte, instalarea lui Blaga la Senat este un semn că în PDL tensiunile s-au mai redus. Vasile Blaga a ajuns la Senat cu girul lui Traian Băsescu cu care a avut o discuţie la Cotroceni chiar înainte de votul din Senat. Preşedintele a vrut să se asigure că la Senat nu vor mai fi probleme, susţin surse din PDL. Blaga se mai întâlnise şi sâmbătă cu şeful statului, potrivit unor surse din PDL. Practic, discuţia a însemnat o reconciliere între preÂşedinte şi garda veche a democrat-liberalilor. UDMR a negociat la sânge Decizia privind nominalizarea lui Blaga drept candidat al coaliţiei a fost luată ieri destul de repede, dar nu fără a se ceda ceva în schimb. Hotărâţi de duminică seara, democrat-liberalii s-au aşeÂzat, ieri dimineaţă, la masa şeÂdinţei de coaliţie propunându-l pe Vasile Blaga. În schimb, UDMR a cerut un minister, cel pe fonduri europene, iar PDL a contracarat cu postul tocmai eliberat după demiterea Danielei Andreescu: şefia Secretariatului General al Guvernului. Cel care ar putea prelua cârma acestei instituţii este Deszi Attila, actualul prefect al judeţului Hunedoara. Corlăţean, propunerea USL În cursa pentru şefia Senatului, împotriva lui Vasile Blaga, USL l-a aruncat pe Titus CorÂlăţean (PSD). Fostul preşeÂdinte al Senatului a lipsit de la vot, dar a fost prezent şi la începutul, şi la sfârşitul şedinţei de plen. Vasile Blaga a fost ales al doilea om în stat cu 69 de voturi "pentru" şi 63 "împotrivă", două voturi fiind anulate. Trei senatori au lipsit: Mircea Geoană, care a anunţat că nu participă pentru că nu s-a inventat aparatul de vot care poate da două voturi negative, Miron Mitrea aflat într-o vizită în SUA şi udemeristul Attila Verestoy, internat în spital în urma unui accident. După ce l-a felicitat pe rivalul său, candidatul opoziţiei, Titus Corlăţean, a anunţat că USL va ataca astăzi la Curtea ConÂstituţională decizia Senatului, pentru că încalcă dreptul grupului PSD de a desemna înlocuitorul lui Geoană. În calitatea sa de nou şef al Senatului, Blaga a urcat la tribună pentru a le mulţumi colegilor pentru voturile acordate, dar şi pentru a-i asigura că vor reuşi să recupereze "restanţele pe care le avem în procesul de legiferare". "O să depun eforturile necesare pentru a normaliza relaţiile dintre noi. Relaţiile şi discuţiile dintre grupurile parlamentare trebuie să ia o altă turnură", a spus Blaga, înainte de a merge să prezideze prima şedinţă a conducerii Senatului.
Mircea Geoană: "Un dezastru pentru opoziţie"
Fostul preşedinte al Senatului a afirmat că prin instalarea lui Vasile Blaga în fruntea instituţiei, "majoritatea iese întărită". "Ceea ce a început ca o improvizaţie a USL-ului s-a terminat cu un deÂzastru pentru opoziţie. Este o înfrângere ruşinoasă. (...) A meritat cu vârf şi îndesat ca Vasile Blaga să fie ales preşedintele Senatului. Tot ce înseamnă funcţii în statul român sunt dominate de actuala Putere şi ultima redută care mai rezista în faţa acestui asalt brutal era Senatul. (...) Astăzi, capacitatea Opoziţiei de a lupta cu actuala Putere este foarte slabă", a spus Mircea Geoană.
"Împreună vom reuşi să recuperăm din restanţele pe care le avem în procesul de legiferare." Vasile Blaga, preşedintele Senatului CITIŢI ŞI:
- Contre Geoană-Sârbu pe înlocuirea sa: Iar faceţi alianţă PDL-PSD? Aşa aţi ajuns preşedintele Senatului
- Geoană: Schimbarea mea din fruntea Senatului, o lovitură aproape mortală pentru proiectul USL
- Geoană se agaţă de funcţie. Contestă hotărârea Senatului la Curtea Constituţională