La bugetul de stat s-au încasat 14,16 miliarde de lei, cu 2,15 miliarde de lei (18% indice nominal ) mai mult faţă de luna ianuarie 2015 (12.003,2 milioane de lei), înregistrându-se un grad de realizare a programului de 122%, a anunțat astăzi AgențiaNațională de Administrare Fiscală.
Astfel, la impozitul pe profit s-au încasat 451,3 milioane de lei, cu 146,1 milioane de lei (48% indice nominal ) mai mult decât în ianuarie 2015 (305,2 milioane de lei). La acest impozit s-au încasat sume suplimentare atât de la agenții economici (+94 milioane de lei), cât și de la băncile comerciale (+52 milioane de lei).
La impozitul pe venit s-au încasat 2.244,6 milioane de lei, cu 56,9 milioane de lei (-2% indice nominal) mai puțin decât în ianuarie 2015 (2.301,5 milioane de lei), înregistrandu-se un grad de realizare de 100%.
Totodată, încasările din taxa pe valoarea adăugată au fost de 6.971,6 milioane de lei, cu 1.012 milioane de lei (20% indice nominal) mai mari decât încasările din ianuarie 2015 (5.959,6 milioane de lei).
La capitolul accize, faţă de încasările din luna ianuarie 2015 (2.085,4 milioane de lei), acestea au fost mai mari cu 29% (în termeni nominali), respectiv 2,68 miliarde de lei (plus 595,1 milioane de lei). Încasările din "alte venituri” au fost mai mari cu 208,8 milioane de lei (15%) față de cele din ianuarie 2015 (realizări ianuarie 2015: 1.381,9 milioane de lei, respectiv 1.590,7 milioane de lei în ianuarie 2016). Gradul de realizare a programului a fost de 152%.
Creștere cu 9% a încasărilor din CAS
La bugetul fondului naţional unic pentru asigurări de sănătate se constată o creştere a volumului sumelor încasate cu 13% indice nominal (1.785,8 milioane de lei luna ianuarie 2016 faţă de 1.581,0 milioane de lei în luna ianuarie 2015); gradul de realizare a programului de încasări a fost de 101%.
La bugetul asigurărilor sociale de stat se constată o crestere cu 9% (3.145,7 milioane de lei luna ianuarie 2016 faţă de 2.873,3 milioane de lei în luna ianuarie 2015), înregistrându-se un grad de realizare a programului de 96%.
La bugetul asigurărilor sociale pentru şomaj se constată o creştere cu 16% (162,1 milioane de lei ianuarie 2016 faţă de 139,6 milioane de lei în ianuarie 2015) înregistrându-se un grad de realizare a programului de 102%.