Bugetarii au luat salarii mai mari în septembrie

Profesorii, medicii şi asistenţii sociali au primit salarii mai mari în luna septembrie, comparativ cu august.

În cazul cadrelor didactice, creşterea s-a datorat plăţii cu ora pentru supravegherea examenelor de bacalaureat sau de admitere, a cumulului de funcţii şi a concedierilor operate în rândul personalului auxiliary, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În sănătate şi asistenţă social, câştigul salarial mediu net s-a majorat în septembrie comprataiv cu august ca urmare a plăţii drepturilor salariale restante, cuvenite salariaţilor din unele unităţi (în special din domeniul asistenţei sociale), care în luna anterioară s-au confruntat cu dificultăţi financiare.

Faţă de luna iunie 2010, salariile din învăţământ şi sănătate şi asistenţă socială au scăzut în septembrie cu 23,6%, respectiv cu 20,1%.

Cu cât au crescut salariile bugetarilor în septembrie:

  • învăţământ - 5,3%
  • sănătate şi asistenţă socială - 0,1%

Angajaţii din administraţia publică au primit lefuri mai mici în septembrie. Aceasta, deoarece în lunile precedente unele instituţii publice au acordat prime de vacanţă. Astfel, câştigul salarial mediu net a scăzut cu 16,1% în luna septembrie.