În urma adoptării proiectului de buget de către comisiile de buget-finanţe ale Parlamentului, Ministerul Mediului şi Pădurii (MMP), faţă de anul 2010, are o creştere de 31% datorată alocaţiilor la poziţia "Proiecte cu finanţare externă nerambursabilă", potrivit unui comunicat de presă.
La această poziţie este cuprinsă cofinanţarea POS Mediu precum şi proiectele depuse de direcţiile de specialitate din cadrul MMP şi de instituţiile aflate în subordinea MMP pe diverse programe operaţionale. În anul 2010, bugetul Ministerului Mediului şi Pădurilor a fost de 1.794.546 mii lei iar pentru 2011 acesta se ridică la 2.312.427 mii lei din care de la bugetul de stat sunt alocate 2.182.591 mii lei, faţă de 1.661.921 mii lei în 2010, 29.091 mii lei din credite externe şi 33.745 mii lei din venituri proprii. La capitolul credite externe, bugetul pentru 2011 este diminuat faţă de 2010 cu 2%, în vederea finanţării unor proiecte finanţate din împrumuturi externe precum: Sistem Informational Decizional Hidrologic DESWAT, Program de infrastructură municipală şi Servicii Municipale. Pentru anul 2011 au fost diminuate cheltuielile cu personalul şi, de asemenea, cu bunurile şi serviciile. În ceea ce priveşte creşterile, în 2011 sunt alocate sume mai mari cu 178% mai mult faţă de anul 2010 la capitolulProiecte cu finanţare externă nerambursabilă. De asemenea, au fost alocaţi mai mulţi bani pentru împăduriri, corecţii de torenţi şi drumuri forestiere, sprijinirea proprietarilor de păduri, ceea ce reprezintă o creştere cu 8% faţă de 2010". În acelaşi timp, Ministerul Mediului şi Pădurilor, prin Administraţia Fondului pentru Mediu, va putea investi în anul 2011, în sectorul economie verde, aproximativ 4,8 miliarde de lei, sumă apropiată de cea alocată în 2010 pentru investiţii. Cea mai mare pondere a fondurilor alocate MMP de la bugetul de stat este destinată cheltuielilor de investiţii şi reprezintă 45% din suma totală. Pentru proiecte cu finanţare externă nerambursabilă este alocat un procent de 37,5% din banii de la buget, iar bunurile şi serviciile înseamnă 4%. Alte cheltuieli vizează dobânzi, cofinanţare ISPA, PHARE, studii, şi reprezintă 8,5% din suma totală alocată de la bugetul de stat.