Bătrânii spun că dintre animale / Doar leu-i rege cu adevărat, / Dar lucrurile altfel stau, se pare / Și trebuie să aflați neapărat. Trăia odată-ntr-o pădure mare, / O bufniță ce nu-și dorea defel / Să fie leul rege, prin urmare, / Se tot gândea cum să scape de el.
- Fetița tatii, îi spunea bătrânul ei tată, ce-o crescuse sus pe crengi,
De când e lumea legile-s făcute ca cei puternici să ne fie regi,
Oricât de tare inima îți pare și-oricâte trupuri ghearele-ți despică,
Sub talpa rinocerului, copilo, nu ești mai mare decât o furnică.
- Tu m-ai făcut așa neputincioasă și-n loc de colți, cu cioc m-ai înzestrat.
Atunci, fă bine, tată dragă, convinge leul să mă facă magistrat.
- Vai, mie, Doamne, ce-ți veni acuma? Cum crezi că leul rege va primi
Ca legile, dreptatea, judecata
Justiția sau cum s-o mai numi
S-o facă bufnița înaripata
Nici animalele nu cred că ar primi.
- Nu ești decât o pasăre bătrână, cu ochi bolnavi și aripile moi
Voi fi regină, tată, am putere, de mâine voi începe un război!
- Mărite rege, iartă-mi îndrăzneala,
Știi doar – credință-n toate ți-am jurat
O fată am, stăpâne, și-și dorește
La curtea ta să fie magistrat!
- O, vai, dar cum să te refuz prieten drag?
Știu bine că îți datorez domnia.
Iar de-i a ta micuța bufniță, pun rămășag
Că-n scurtă vreme va stârpi șarlatania.
Bătrânul leu era ferice tare :
Căci vechii magistrați nu-l ascultau,
Ba i-ar fi dat și cu executare
Și când nu s-aștepta îl înhățau.
- Să vină tinerii cu suflete curate
Domnia legii s-o instaurăm,
Le știți deja- discursuri consacrate
Iar ei în cor strigau: jurăm, jurăm!
Și bufnița ajunse magistrat
Nu oarecare, ci supremul șef,
În prima zi de munc-a sechestrat
Doi tigri și-o panteră fără chef.
Legați cu toții bine, fedeleș, au fost plimbați prin toată păduricea,
Să-i afle neamuri, păsări, frunze, gâze,
Și toată lumea-acum de ei zicea :
- Că uite, de-aia noi murim de foame, iar tigri stau cu burțile în sus
Pantera bagă spaima-n orișicare
Și totul în pădure e distrus.
- Trăiască bufnița, trăiască și dreptatea
Jos cu corupții, nu vrem carnivori,
Păsări ca ea dorește societatea,
Jos cu corupții, nu vrem carnivori.
Bătrânul rege era iarăși leu, toți adversarii îl priveau cu frică,
V-ați cam găsit beleaua cu-asta mică,
Mai are cineva ce să mai zică?
Dar timpul trece nemilos și crud
Puterea crește, scade, pe măsură
Din vest la est, din nord și până-n sud
Oficial, corupții dispărură.
Nu mai conta c-ai omorât un șoricel, ori c-ai strivit o frunză sub picioare,
Când bufnița spunea că n-ai valoare
Te transformai în ultimul mișel.
Veneau la ea șopârle, șerpi, viermi, râme,
Cu toții cetățeni nemulțumiți
Și zile-ntregi nu pridideau să toarne
Ce chin, ce trudă, să-i compătimiți.
- Da mie ce îmi iese la-nvoială?
Rânjea o vulpe îmblănită toată.
- Bunăvoința prezidențială și-o recompensă foarte ridicată.
- Tată, sunt gata să-l înving pe leu!
- Credeam c-ai dat uitării acest gând.
- Oh,nu, a fost aici mereu.
- Atunci, e-o chestiune doar de când.
- Pentru-început am să-i îndepărtez apropiații
- Crezi c-ai să reușești? E totuși rege.
- Am cea mai mare oaste – magistrații
- Prin ei fac totul mai presus de lege.
Plimbați au fost și-ncătușați pe rând
Toți leii ce cândva erau pe val
Căci tuturor li se părea normal
Să plece, dac-au fost văzuți furând.
- Că uite, de-aia biata nevăstuică
Își pierde viața hrană căutând
Moare în laț săracă păsăruică
Cât să răbdăm corupția, până când?
Ieșeau să strige animale toate, nemulțumite până peste poate
De viață grea, de asuprire și de foame
Slăvind pe bufniță și ale ei binoame.
- Jos leul! Du-te acasă, lasă-ne
Destul ți-am mai răbdat noi tirania
Cinstită bufiniță, ascultă-ne
E vremea ta, preia acum domnia.
- Poporul meu, la tine mă închin
Mai dă-mi răgaz pe toți să îi termin
Vă jur că liniște nu voi avea
Până ce leii nu vor decădea.
În vremea asta vulpea cea vicleană
Simțind în bufniță puteri de zeu
S-a pus la dispoziție ca spioană
Să îi servească în al ei traseu.
- O știi pe Marta, cea cu gâtul lung?
Girafa aia deșirată și cam proastă?
Dosarul ei mai bine îl disjung
Că stă ca o săgeată-nfiptă-n coastă.
- Ascută, vulpeo, s-a răstit mai marea,
Girafa trebuie eliminată
O cârtiță mi-a spus că-i autoarea
Unui denunț-o vreau demisionată.
- Am auzit și eu că ți-ar vrea locul
Ce-i drept, e-o nebunie îndrăzneala I-a cam sunat girafei nenorocul
O să-i cam prindă bine scărmăneala.
- În lanțuri vreau s-o duceți prin pădure
Să râdă toți de ea fără-ncetare
Și chinuri groaznice mai vreau să-ndure
Să vadă proștii ce înseamnă anchetare.
Căzutau capete mai mari, mai mici
Să stingă setea de dreptate-a dumneaei
Nimeni nu mai plângea de lipsa hranei,
Când vezi așa ceva ce să mai zici?
- E vremea să ne fi stăpână.
Perfida vulpe îi cânta în strună.
- Știi ce? Aș vrea să mă mai joc puțin
Voi pune-un rege ales la întâmplare
Un iepure, ceva și îl susțin.
Mulțimea toată-nflăcărată
Se îmbulzea strigând, votând,
Un urecheat ne va conduce, bufnița știe până când.
Ariciul, mare înțelept, se chinuia ca să priceapă
- Măi, fraților, un iepure?
- Bufnița o să-l măture!
Absurd, e-o mare filantroapă.