Un tânăr a fost rănit, în această după-amiază, după ce s-a aruncat de pe Pasajul Muncii din Capitală pe o maşină în mers, informează Mediafax.
Poliţiştii Secţiei 8 au stabilit că tânărul a recurs la acest gest după o ceartă cu iubita sa.
După ce s-a aruncat în gol şi a aterizat pe o maşină aflată în mers, el s-a ridicat şi a alergat câteva zeci de metri, după care s-a prăbuşit la pământ.
Tânărul a fost preluat de un echipaj SMURD, care i-a dat primul ajutor şi l-a transportat la spital.