Aglomeraţia, traficul infernal, grija pentru ziua de mâine şi lipsa de educaţie adâncesc conflictele dintre locuitorii Capitalei.
Ton certăreţ, priviri aprige, claxoane insistente, ghionturi, coate-n burtă şi o lipsă crasă de bună- voinţă. Pentru cineva din provincie aterizat fără avertisment în „Micul Paris“, „şarpele uman“ care se îndreaptă în fiecare dimineaţă spre serviciu, în autobuze, metrou sau cu maşinile personale are o doză de agresivitate demnă de un oraş sub asediu. Aparent apatic, reacţionează rapid la orice sursă de nervi, hrănindu-se parcă din energia acestora.
Pentru bucureşteni, irascibilitatea a devenit o reprezentaţie cotidiană, deja emblematică prin omniprezenţa ei. În clocotul oraşului, mulţi oameni - altminteri binevoitori şi politicoşi - se trezesc înjurând, apostrofând, ripostând sau împărţind pumni.
Politeţea, o bizarerie demodată, se stinge încetul cu încetul sub nevoia imperioasă de a reacţiona la presupuse jigniri sau încălcări ale spaţiului personal. Din ce în ce mai rar, un bătrânel jovial, elegant şi cu maniere din alte timpuri ne colorează ziua şi subliniază adâncimea încruntării noastre cotidiene. În copilărie, mama ne pisălogea să fim respectuoşi. Astăzi, nimeni nu pare să aibă dreptul de a ne spune cum să ne comportăm. Însuşi apelul la calm e un afront.
Blocurile gri sunt de vină
De unde atâta agresivitate? Dintr-o infinită lipsă de educaţie, crede psihiatrul Florin Tudose. Ceea ce ţi se poate întâmpla în Bucureşti cu siguranţă nu ţi se poate întâmpla în alt mare oraş al Uniunii Europene, spune el.
Sociologul Mihaela Miroiu leagă agresivitatea de peisajul urban mohorât al Capitalei. „Blocurile sunt terne, mohorâte, descompuse. E o lipsă generală de frumuseţe şi vegetal. Ai impresia că mare parte a Bucureştiului este veche, dar în sens negativ. Nu e vechimea aia pe care o comtempli cu drag când te uiţi la clădiri de secolul 18 sau 19. E aspectul unei haine nici măcar cârpite. Cea mai mare parte a Bucureştiului este, dacă nu urâtă sau neigienică, pur şi simplu anostă“, afirmă sociologul.
În opinia sa, Capitala, în special pentru oamenii care lucrează mult, nu oferă în primul rând posibilitatea de a-ţi reîncărca bateriile.
Anxietatea, boală de oraş Din punct de vedere urbanistic, Bucureştiul este, în opinia lui Florin Tudose, mai dezorganizat decât alte capitale: în unele zone se ajunge până la haos, altele sunt caracterizate de o dezarmantă ruralitate.
„Cauzele agresivităţii crescute, pe care locuitorul sau un simplu vizitator al oraşului o resimte în Bucureşti, sunt foarte complexe şi ţin atât de infrastructura oraşului, cât şi de dificultatea de a te informa şi orienta rapid, deopotrivă cu nivelul foarte redus al educaţiei comunitare. Aş spune că Bucureştiul, prin absenţa unei civilizaţii urbane, devine un spaţiu neplăcut sau chiar periculos“, consideră el.
Florin Tudose, psihiatru: "Bucureştiul, prin absenţa unei civilizaţii urbane, devine un spaţiu neplăcut sau chiar periculos."
Ideea e împărtăşită şi de sociologul Marius Pieleanu, potrivit căruia, datorită urbanităţii, oamenii se confruntă cu anxietatea, cu un soi de anomie (lipsa legilor, dezorganizare) resimţită la nivel individual, cu un comportament nefiresc pe stradă. Şi Tudose, şi Pieleanu sunt însă de acord că irascibilitatea este proprie majorităţ ii capitalelor europene, precum Parisul sau Roma. Zonele urbane aglomerate şi nevoia de a-ţi asigura ziua de mâine îţi induc implicit un sistem de protecţie, de autosupravieţuire şi un tip de comunicare mai agresiv cu ceilalţi. Capitala de la porţile Orientului Pe de altă parte, subliniază Pieleanu, există şi caracteristici specifice, mai degrabă de origine orientală. Avem o interpretare mai lejeră a regulilor de convieţuire socială, o lipsă de acceptare a acestor norme mai pregnantă, un comportament mai invaziv faţă de ceilalţi. Puţin ne pasă că trecem pe roşu, că n-avem voie să aruncăm ţigările pe geam, la semafor. E specific zonelor orientale. Astfel de lucruri le vedem şi la Atena, şi la Sofia, şi la Istanbul.
„E un dezinteres leneş şi indolent“, întăreşte Mihaela Miroiu. „Noi nu punem în niciun fel umărul la treabă pentru binele comun, să facem bunuri comune. Oamenii cu posibilităţi s-au izolat, şi-au făcut ghetouri de lux, în afara oraşului, şi chiar şi în aceste ghetouri de lux partea comună arată jalnic. Ăsta e un viciu de fond la noi, nu suntem în stare să punem resursele la comun. În alte ţări europene se fac tot felul de concursuri între asociaţiile de locatari, adevărate competiţii între blocuri. Care are mai multe flori, care are cel mai îngrijit parc.“
În opinia Mihaelei Miroiu, în România încă nu s-a instaurat regula meritului: „Noi am arătat, în ultimii 18 ani, că ştim doar să dispreţuim, nu să şi preţuim. Când oamenii nu au exemple despre ce e preţios, valoros, nu au motivaţie să copieze“.
BABEL CULTURAL
Migranţii şi conflictele
După Revoluţie, marele oraş a înghiţit sute de mii de români migraţi din Moldova, Transilvania, Banat sau Oltenia. Aceştia acuză „miticismul“ bucureştenilor şi aspectul Capitalei, dar nici nu prea pun umărul la înfrumuseţarea ei. Nu le place Bucureştiul, dar nici nu se pot hotărî să plece, pentru că nu mai găsesc nicăieri salarii ca aici. „Există un efect al dezrădăcinării, cauzat de faptul că Bucureştiul, ca şi Constanţa, Craiova sau Timişoara, a fost un oraş închis până la Revoluţie, iar masiva migraţie de după a determinat brusc apariţia unei multitudini de comportamente culturale“, explică Pieleanu. El crede că Bucureştiul nu are un model cultural consacrat şi valori clare de comportament, de unde şi apariţia acestor conflicte.
LA RĂZBOI
80% din actele de violenţă, în trafic
În ultimele şase luni, poliţia a avut de rezolvat 3.000 de cazuri de infracţiuni din categoria agresiunilor stradale şi a furturilor.
Majoritatea covârşitoare a infracţiunilor cu violenţă, respectiv 80%, sunt cele consumate în trafic, arată Mihai Stoian, adjunct în cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale din Poliţia Capitalei. Micile tâlhării şi agresiunile afectează în special zonele din centrul Bucureştiului (Cocor, Hala Traian, Unirii şi Piaţa Romană). Agresaţii nu se plâng
Peste o treime dintre bucureş teni sunt nemulţumiţi de viaţa lor, arată un studiu realizat în 2005 de studenţii de la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative. Potrivit studiului „Violenţa urbană şi toleranţa“, 34% dintre bucureşteni mărturisesc că au fost agresaţi verbal sau fizic în decurs de şase luni, însă numai 10% au depus plângere la poliţie. În proporţie de 68%, respondenţii au indicat că bărbaţii sunt cei mai violenţi, în special cei tineri şi „de altă naţionalitate“.
La întrebarea „În ce măsură e justificat să înjuri/jigneşti pe cineva la supărare“, 3% dintre bucureşteni au răspuns că „întotdeauna“, 25% - uneori, iar 24% - rareori. Violenţa fizică în cazul unei agresiuni e văzută ca soluţie „întotdeauna“ de 33% dintre respondenţ i, iar „uneori“ - de 35% dintre ei. Cauzele violenţei sunt, în opinia bucureştenilor, sărăcia (31%), lipsa de fermitate a autorităţilor (28%) şi consumul de alcool sau de droguri (23%).
Dar nu numai bărbaţii sar la bătaie în Capitală. Sociologii remarcă o tendinţă de masculinizare, tradusă şi prin agresivitate, a comportamentului feminin. „E firesc, pentru că, din ce în ce mai mult, sexul frumos a dobândit independenţă şi îşi asigură prin propriile forţe cele necesare traiului. Este un fenomen pervers, un rezultat rezidual al politicilor feministe duse la extrem“, consideră Florin Tudose.
În aceeaşi direcţie se înscriu apariţia sporturilor dure sau violente la femei, folosirea de către „Eve“ a automobilelor din clasa SUV, a motocicletelor, a ATV-urilor. De remarcat că limbajul şoferiţelor şi agresivitatea lor stradală depăşesc de multe ori atitudinea prea puţin paşnicilor lor tovarăşi de trafic, bărbaţii, subliniază Tudose. Agresivitatea, vedetă TV Din păcate, deplânge psihiatrul, şi „modelele culturale“ impuse de televiziune sunt suburbane: o Zăvoranu, un Piedone, un Becali, clubul otevist, omul cu laptopul sunt exemple la întâmplare de „elite“ vizibile în Bucureşti, prin care agresivitatea este mereu stimulată să se exprime.
De altfel, simptomatic este faptul că audienţa maximă în Bucureşti o are jurnalul de la ora 17.00, de la Pro TV, postul „miticilor“, arată Tudose.
Nu există o soluţie universală pentru reducerea acestei violenţe. Ea presupune reguli mai clare şi actualizate, educaţie la toate vârstele si nivelurile, respect din partea autorităţii, comunicare, responsabilitate din partea cetăţenilor şi, fără niciun dubiu, un suport mediatic de calitate, o presă care, în locul descrierilor adesea pesimistsenzaţ ionaliste, să ofere analize, opinii şi chiar modele în rezolvarea situaţiilor conflictuale, consideră specialiştii.
„Biciul şi zăhărelul“
Dar soluţiile sunt, deocamdată, doar la nivel de teorie. Pentru Mihaela Miroiu, specia umană de Bucureşti merge, din păcate, cu „biciul şi zăhărelul“.
O primă soluţie directă ar fi amenda şi pedeapsa. Soluţia pe termen lung este schimbarea sistemului de educaţie. O pregătire pentru viaţa privată şi cea comunitară, făcută de la grădiniţă şi până la facultate. În opinia sociologului, comportamentele mizerabile continuă pentru că nu sunt sancţionate nici de morala socială, nici de autorităţi.
„În şcoală nu te mai învaţă cum să fii un om bun, un bun vecin. Din şcoală ieşim analfabeţi din punct de vedere al vieţii noastre sociale“, spune ea. „Din păcate, tinerii nu mai dispun de un suport cultural care să le atenueze pornirile instinctuale agresive.
Modelele de reuşită socială promovate de televiziuni, în special cele feminine, au fost în totalitate sufocate de modelul de fâţe, amante, inclusiv în politică“, conchide Mihaela Miroiu.