Dezvoltatorii şi agenţii imobiliari spun că, cel puţin în Valea Prahovei, preţurile locuinţelor vechi au ajuns la cel mai scăzut nivel. Preţurile pentru două camere pornesc de la 40.000 euro.
Preţul apartamentelor din zonele de vacanţă nu mai poate scădea sub nivelul actual, susţin agenţii imobiliari şi dezvoltatorii. Constructorii spun că ieftinirile apartamentelor noi i-ar forţa să vândă în pagubă.
În schimb, apartamentele vechi de pe Valea Prahovei, de exemplu, sunt din ce în ce mai solicitate în ultima perioadă, astfel că proprietarii sunt mai zgârciţi la negocieri.
Mai ieftin în Germania
Cei mai mulţi clienţi sunt bucureşteni, susţin reprezentanţii agenţiei Mervani, care intermediază tranzacţii pe Valea Prahovei.
"Majoritatea plătesc cash. Îşi doresc apartamente noi, dar din cauza preţurilor mari ajung să cumpere unităţi vechi, în Sinaia sau Buşteni", afirmă Mihai Ciobotaru, agent imobiliar.
Potrivit acestuia, cele mai populare sunt apartamentele de două camere, de 44 mp utili şi preţuri până-n 50.000 de euro. În blocurile noi, cu suma asta se pot achiziţiona garsoniere.
"Nu mai putem scădea. Deja am redus anul acesta 20%", explică Raluca Cojan, consultant vânzări al unui complex din Sinaina.
Pentru un apartament de două camere, preţurile pornesc de la 76.000 de euro. Cei care vor locuinţe la munte, dar nu prea au bani, pot opta pentru apartamente în Germania, în Plauen, la 20 de kilometri de Munţii Erzgebirge.
Pentru două camere cu o suprafaţă totală de 48 mp se plătesc în jur de 10.000 euro.
Citiţi şi:
- Braşov, Oraşul de vis, pe primul loc şi în topul ieftinirii apartamentelor
- Pensiune în Sinaia, la preţ de apartament din Bucureşti