Bucureștenii s-au dezbrăcat la mall

100 de tineri s-au înghesuit azi să prindă cea mai tare promoție într-un mall din București: intrai în chiloți și plecai îmbrăcat gratis.

Băieţii le-au întrecut pe fete la rapiditatea de a devasta un magazin de haine de firmă. Reprezentanţii Desigual în România au organizat astăzi la Băneasa Shopping City un eveniment care are loc anual în toate lanţurile de magazine din lume. Primii 100 de tineri care ajungeau la magazin înaintea orei de deschidere primeau două produse de îmbrăcăminte gratis dacă intrau în mall doar în lenjerie intimă. Unii au venit de la cinci dimineaţa să nu rateze echipa de primii 100

Au fost mai mulţi de 100, cei "eliminaţi" din cursa de a primi haine gratis fiind cei care n-au putut demonstra cu un act de identitate că au trecut de vârsta majoratului.

O numărătoare inversă, timp în care fetele au renunţat la tricouri, fuste sau pantaloni, iar băieţii şi-au dat jeanşii jos un pic mai greu, şi repriza de shopping a început. Au avut o oră la dispoziţie să devasteze umeraşele, să se calce în picioare pentru o cămaşă, iar de cabine de probe nici n-au mai avut nevoie.