Locuitorii din Sectorul 2 au reclamat şi luni seară faptul că nu au apă caldă, după ce şi bucureştenii din Sectorul 4 s-au plâns de acelaşi lucru la începutul săptămânii.
În Sectorul 2, locuitorii au reclamat faptul că nu au avut apă caldă nici luni seară. Când au telefonat la RADET pentru cere explicaţii, li s-a răspuns că situaţia este cauzată de faptul că a căzut din nou sistemul de centralizare, transmite B1 TV.
De lipsa apei calde s-au plâns şi bucureştenii din Sectorul 4, iar acestora li s-a explicat că de vină este o defecţiune a unui cazan de la CET Sud.
Locuitorii din sectoarele 2, 3, 4 şi 5 s-au plâns săpătmâna trecută că nu au apă caldă, situaţia fiind pusă pe seama faptului că ELCEN are o datorie la Distrigaz în valoare de 89 de milioane de lei. Sâmbătă, Ministerul Energiei a promis că Distrigaz va relua furnizarea gazului metan la parametri normali, însă situaţie nu pare să se fi rezolvat nici până acum.