Specialiştii spun că parcurile au fost invadate de căpuşe, iar în această perioadă sunt extrem de periculoase pentru că încep să muşte.
Căpuşele au devenit o ameniţare pentru bucureşteni. Potrivit unui raport al Comisiei Interminesteriale de Sănătate Publică, situaţia este critică în Bucureşti şi trebuie aplicat urgent un tratament pentru combatarea acestor paraziţi.
"Problema este vizibilă. Dacă într-adevăr lucrurile stau aşa cum anunţă comisia, atunci nu facem altceva decât să greşim neadministrând tratamentul împotriva căpuşelor", a reacţionat primarul Capitalei, Sorin Oprescu.
Aleşii generali au votat o astfel de intervenţie, după cum a propus Oprescu, însă e o problemă esenţială. Directorul firmei 3D, Andrei Leca, societatea care face dezinsecţie şi deratizare în Capitală spune că e ineficient să dai cu soluţie contra căpuşelor în parcuri, dacă laşi maidanezii acolo.
"La prima ploaie se duce soluţia şi, deşi ar muri căpuşele din iarbă, rămân câinii care sunt purtători de asemenea vietăţi. Nu particip la o asemenea acţiune, nu mă voi prezenta la licitaţie până nu se strâng câinii", spune Luca. Doctorul Bogdan Ion spune că de la o muşcătură de căpuşă poţi paraliza sau orbi.
"Transmite Boala Lyme (Borrelia), care afectează pielea, încheieturile, sistemul nervos şi alte sisteme sau organe. Simptomele şi gravitatea lor pot varia de la o persoana la alta", a explicat medicul.
Victimă: Şerban Ionescu "Am Borrelia lyme, boala cu 1.000 de feţe. Nu mai pot merge, sunt ca un cal împiedicat. Mi s-au atrofiat şi nervii şi muşchii", declara actorul Şerban Ionescu, şi el victimă a unei astfel de căpuşe, confirmând astfel simptomele descrise de medic.
"Mulţi bucureşteni poartă acest virus, dar nu se ştie. În spitale nu se fac teste. Nici măcar sângele transfuzabil nu este testat pentru a se vedea dacă este infestat cu Borrelia", a mai explicat Bogdan Ion. El a adăugat că după 1990 nu s-au mai mai făcut dezinsecţii. Anticorpii contra bacteriei nu apar decât la 3-6 săptămâni de la muşcătura de căpuşă, iar leziunile de piele pot apărea între o perioadă de la 3 zile până la o lună. Citiți și:
- Cum faci diferenţa între înţepăturile insectelor
- Paralizie de la înţepătura căpuşei
- Boala lui Şerban Ionescu: 5 ani de chinuri într-o mie de feţe
- Au ajuns la Urgenţe după ce au fost muşcaţi de căpuşe