Dragos Bucurenci: "Nu sunt un inamic al Bisericii Crestine".
Recunosc totusi ca am mai multa consideratie pentru invatatura lui Hristos, decât pentru slujitorii Lui. Nici istoria, nici prezentul lor nu imi inspira acelasi respect si aceeasi admiratie pe care le port cuvintelor din Evanghelii. Dar sunt oricând dispus sa trec cu vederea greselile si vanitatile omenesti ale acestui corp sacerdotal, atunci când el prilejuieste exercitii de umanitate si toleranta exemplare, cum au fost Papa Ioan Paul al II-lea sau Maica Tereza.
Mi-e greu sa identific destine similare in peisajul autohton. Pesemne ca ele nici nu pot fi posibile in spatiul ortodoxiei. Dar m-as bucura sa vad si la noi ierarhi, preoti sau monahi dornici sa implineasca si altceva in afara consolidarii pozitiei ortodoxiei intre celelalte confesiuni. Pentru ca tot ceea ce vad si ce aud despre Biserica Ortodoxa Româna are legatura cu aceasta competitie stupida pentru mântuirea sufletelor celor nehotarâti.
in loc sa râmâna o lucrare mistica, Biserica se comporta tot mai des ca o afacere care cauta sa-si mareasca si sa-si diversifice cota de piata. in lupta pentru mentinerea pozitiei dominante, compromisurile politice sunt la ordinea zilei. Ceea ce trebuia sa fie o comunitate de credinciosi, aduce astazi tot mai mult cu un cartel. Credinta? O simpla bifa pe formularul de adeziune. Mântuirea? O simpla chestiune de monopol.
Chemat sa continue lucrarea controversata a raposatului Patriarh Teoctist, Noul intâistatator al Bisericii Ortodoxe Române mai are totusi o sansa pentru indreptarea acestor perceptii. O sansa importanta, caci pretutindeni Biserica Crestina se confrunta cu spectrul somajului tehnic, pe fondul laicizarii de facto a marilor aglomerari urbane.
Prea Fericitul Daniel poate miza pe cartea dogmei, asemenea Sanctitatii Sale, Benedict al XVI-lea, si atunci ma tem ca numarul credinciosilor autentici se va imputina pe durata pastoririi sale. E drept ca, asemenea icoanelor si a orelor de religie din scolile de stat, turma evlaviosilor ipocriti de Duminica si de Praznice va continua sa infloreasca, dar mi-e greu sa cred ca un pastor de suflete poate spera ca tarâtele vor atârna mai greu ca faina la cântarul Judecatii.
O alta miza, mult mai riscanta, dar si mai generoasa, ar fi deschiderea Bisericii Ortodoxe Române catre agenda sociala. Sunt nenumarate problemele pe care nici statul, nici societatea civila nu mai sunt in stare sa le rezolve in legatura cu accesul la educatie, cu abandonul familial, cu incluziunea minoritatilor defavorizate, cu asistenta vârstnicilor si a persoanelor cu dizabilitati.
Daca s-ar intoarce catre cei care poarta crucea societatii, catre cei indeobste scuipati si batjocoriti de purtatorii de cruciulite zanganitoare, Biserica si-ar da adevarata sa masura si ar câstiga mai lesne mântuirea sufletelor celor credinciosi si prietenia celor nedusi la biserica.
Sunt foarte multi leprosi in tara asta, Prea Fericite Parinte Patriarh… si ei asteapta de la o Biserica a iubirii alinare si ajutor, asa cum au primit si de la Hristos. Prea Fericirea Voastra va hotari daca ei le vor primi sau daca Biserica ii va tine si pe mai departe la usa ei, cinstindu-i, ca si pâna acum, doar pe Cezari, pe farisei si pe urmasii vamesilor.