Moartea lui George Floyd a fost doar pretextul pentru declanșarea unor ostilități care mocneau de mult. Potrivit definiției date de Hannah Arendt, Statele Unite se află într-un context pre-totalitar.
Un editorial de Rod Dreher în The American Conservative.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, guvernatorul de Minnesota a apărut în direct la televiziune și a declarat în fața ziariștilor că situația din Minneapolis a devenit atât de gravă încât nu mai este de resortul poliției, ci de cel al armatei.
Faimosul „război cultural” care face ravagii în Statele Unite din 1968 nu mai este o metaforă: este un război în cel mai propriu sens al cuvântului.
La fel cum atentatul de la Sarajevo nu a fost decât un pretext pentru ca Europa să se atunce în război, în 1914, tot așa și tragica ucidere a lui George Floyd de către un polițist nu este adevăratul motiv care a condus la o asemenea erupție de violență.
Astăzi, istoria s-a accelerat în Statele Unite. Asistăm la dispariția vechii Americi liberale, la ștergerea clivajului Stânga – Dreapta și a idealurilor care animă de mult cele două tabere.
Cu siguranță, Donald Trump este un catalizator al acestei estompări, dar venirea sa la președinție este și rodul coruperii valorilor liberale.
De cealaltă parte a eșichierului politic, Stânga a renunțat la liberalism pentru a bascula într-o politică întemeiată pe identitatea rasială și sexuală.
În noua Americă, Martin Luther King ar fi un străin.
Ceea ce Stânga universitară și mediatică a propovăduit de ani de zile, în special ideea că negrii ar fi oprimați și că furia lor este legitimă, este acum pe cale să se realizeze pe străzile în flăcări ale orașelor noastre.
Când tânărul primar de centru-stânga din Minneapolis a ales să abandoneze comisariatul de poliție în mâinile manifestanților, care l-au vandalizat și jefuit, el s-a transformat în nimic altceva decât într-un alt politician de stânga din lunga listă a celor care au aruncat instituțiile noastre pradă huliganilor.
Președinții universităților au făcut asta de ani de zile, iar astăzi America întreagă seamănă cu un campus. În 2015, o ridicolă controversă a izbucnit în campusul universității Yale, legată de costumele de Halloween, considerate ofensatoare de unele minorități, iar studenții ultragiați au țipat că este rasism. Apoi, s-au lansat în proteste înverșunate la adresa unei profesoare care le-a refuzat șantajul ideologic.
Soțul acelei profesoare, care predă în aceeași universitate, a participat la unul dintre mitingurile lor și a încercat să-i facă raționali, folosind argumentele clasice ale liberalismului. Au refuzat să asculte. Nu au făcut altceva decât să răcnească la el.
Era amurgul rațiunii, în sânul uneia dintre cele mai prestigioase universități americane. Evident, conducerea facultății a luat partea manifestanților, nu a profesorilor.
De la conducătorii universității Yale, care lasă campusul pradă furiei studenților, la primarul din Minneapolis, care ordonă dezertarea din comisariat, nu mai era decât un pas.
În timp ce teroarea se răspândește de la un capăt la altul al țării, presa se străduiește din răsputeri să controleze relatările faptelor încercând să-i prezinte pe rebeli într-o lumină favorabilă.
Un ziarist de la CNN stătea la colțul unei străzi din Minneapolis, în timp ce mii de manifestanți mărșăluiau în spatele lui, și în momentul în care îi descria ca pe un „alai vesel”, a primit o sticlă în cap, aruncată de ei.
Acești ziariști de stânga considerau că manifestanții reprezintă Tabăra Binelui. Credeau că singurul lor dușman se numea Donald Trump. Ei descoperă acum că, în realitate, Stânga post-modernă nu se sinchisește câtuși de puțin de libertatea de exprimare sau de libertatea presei. Aceste valori evocă într-o măsură prea mare pentru ea vechiul regim liberal.
Aceste violențe survin într-o țară pradă a unei interminabile epidemii, care a făcut ca 40 de milioane de americani să-și piardă locurile de muncă și a devastat economia națională.
Și, ceea ce este și mai îngrijorător, ele survin într-un context practic pre-totalitar: din multe puncte de vedere, cuvântul nu este exagerat.
În 1951, în Originile Totalitarismului, Hannah Arendt arăta cum nazismul și comunismul sovietic au ajuns la putere. Arendt identifică mai mulți factori care conduc la apariția unui totalitarism de stânga sau de dreapta.
Mai întâi, individualismul și atomizarea societății. Mai presus de toate, ideologia totalitară seduce o masă de indivizi din ce în ce mai izolați, lipsiți de legăturile sociale pe care le aveau cândva și de identitatea colectivă care rezulta din ele.
Sunt zeci de ani de când sociologii observă o creștere a anomiei sociale în Statele Unite.
Există de asemenea și o dorință de transgresare, o pulsiune distructivă. Intelugentsia europeană și rusă de la mijlocul anilor 20 avea o viziune aproape fetișistă a abolirii vechiului regim. Acest fenomen începuse înainte de Primul Război Mondial, dar s-a accelerat după aceea.
Ceea ce Arendt a scris despre intelectualii acelei epoci este valabil și pentru cei de azi, din Statele Unite: „Membrii elitei nu au înțeles care va fi prețul plătit – prăbușirea civilizației – dacă dau curs liber dorinței lor de revanșă pentru clasele oprimate după secole de asuprire”.
Tendința de a crede tot ce spune propaganda, de asemenea. Într-o societate pre-totalitară, nimeni nu mai crede în „adevăr”. Oamenii se mulțumesc să creadă în idei care confirmă o viziune despre lume și de a disprețui pe oricine are o viziune diferită de a sa.
Orice demers rațional este imposibil, discursul public nu devine altceva decât o luptă pentru putere. Astăzi, acest lucru este valabil deopotrivă pentru Stânga și pentru Dreapta.
În fine, o societate pre-totalitară privilegiază lolialitatea profesionalismului. Adică, este mai bine să aderi la o ideologie decât să pui în discuție ideile liderului. Este, de altfel, ceea ce face administrația Trump, și președintele se laudă cu asta.
Dar șefii de universități, sindicatele și celelalte instituții de stânga fac același lucru, deși într-un mod mai sofisticat: îi obligă pe adepții lor să adere în totalitate la idealurile lor de diversitate, de incluziune și de echitate, deviza cu care își machiază lupta pentru putere.
Desigur, America nu are un Hitler sau un Stalin care să culeagă roadele haosului actual, slavă Domnului! Dar, vai, nu are nici un general De Gaulle sau un Martin Luther King – lideri care se bucură de încrederea poporului și care știu să restaureze ordinea și încrederea.
Acum câteva zile, Trump a postat pe Twitter amenințări la adresa manifestanților, ceea ce este șocant, chiar venind de la el. Însă, cu cât vom vedea la televiziune imagini cu vandali, cu atât va continua să câștige simpatia americanilor, oricare ar fi poziția lor.
America nu este pradă unei revoluții, dar, între o pandemie, prăbușirea economică care este efectul celei dintâi, și acum aceste revolte, mă tem că suntem pe cale să asistăm la nașterea unei noi ordini politice, categoric iliberală.
America mai are mult până să atingă un nivel de violență comparabil cu cel din anii 60 sau 70. Poate că vom fi scutiți de așa ceva, acum. Însă, la începutul verii, este dificil să ghicim care sunt forțele care au capacitatea de a împiedica această națiune decadentă de a se adânci și mai mult în nebunie.