Bătrân de 87 de ani salvat dintr-o fântână adâncă de zece metri

Pompierii mehedinţeni au intervenit, în noaptea trecută, pentru salvarea unui bătrân din satul Scăpău, comuna Devesel, căzut într-o fântână publică cu adâncimea de zece metri.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi, Ramona Nistor, a declarat, pentru Agerpres că nu se cunosc încă împrejurările în care Victor Coman, de 87 de ani, a ajuns în fântâna respectivă. ''Persoana în cauză a stat în fântână aproape o oră. A fost transportat la spital pentru a primi îngrijirile medicale adecvate'', a precizat Nistor. Autorităţile de poliţie din comuna Devesel vor începe cercetările în vederea elucidării cazului.