Băsescu apără actuala lege a educaţiei

În mesajul cu ocazia deschiderii noului an universitar, preşedintele Traian Băsescu a sugerat menţinerea legii promovate de fostul ministru Daniel Funeriu. Liderii USL vorbesc tot mai des de schimbarea acestui act legislativ.

"Consider că cel mai bun instrument pentru atingerea performanţei în universităţile noastre este continuarea procedurilor de implementare ale prevederilor Legii educaţiei naţionale", se afirmă în mesajul şefului statului. Băsescu a mai apreciat procesul din ultimii ani prin care universităţile din România au fost clasificate, iar programele de studii ierarhizate.